Se ştie dintotdeauna că "Unde-i unul nu-i putere,/unde-s doi puterea creşte". Necesităţi politice şi economice au impus asocieri de diverse tipuri. Este de ajuns să amintim în Antichitate - Liga Ateniană, în Evul Mediu - Liga Hanseatică, în modernitatea apropiată - cele două blocuri militare: NATO şi Tratatul de la Varşovia etc.

 

Pe plan economic de peste o sută de ani siguranţa şi puterea ofensivă, dar şi creativă sunt căutate în suprastructuri de tip holding. Fărâmiţarea unităţilor economice din Răsăritul Europei, după 1989, nu a fost un fenomen natural. Ea a fost gândită pentru a putea dezindustrializa cât mai rapid şi mai uşor respectivele ţări. Indiferent de care specie ar fi şi din ce unghi i-ai aborda, coloşii rămân coloşi. Ceauşescu înţelesese puterea armei demografice, care va surclasa arma economică, militară şi politică. Doar că o aplicase greşit, cu consecinţe nedorite. Dacă doriţi argumentarea armei demografice priviţi în apropiere, la Kosovo. Dacă doriţi ceva mai mult, analizaţi trecutul, prezentul şi viitorul Chinei şi Indiei. Micii tigri trebuie să se plece mârâind în faţa elefanţilor, oricât de turbaţi ar fi tigrişorii. Un Vietnam umilind America nu este un exemplu de contraargument. Acolo americanii au ales cea mai proastă soluţie de a se impune. Aşadar, asocierea într-o entitate mai mare este totdeauna benefică, dacă... dacă există principii care dau caracter sistemic noii entităţi, dacă există principii de corectitudine între asociaţi, deci satisfacţie egală şi comună şi dacă aceste principii funcţionează.

Europa le-a înţeles pe toate acestea după dezastrul celui de-Al Doilea Război Mondial. Procesul asocierii în vederea unificării a evoluat lent, deoarece mentalul colectiv al popoarelor nu era pregătit pentru o asemenea transformare, iar de atunci s-au schimbat generaţiile. Criza financiară a dovedit că organizarea Uniunii Europene are multe şi periculoase slăbiciuni, că ea nu a fost analizată, încă, precum o structură sistemică. Ceea ce s-a întâmplat, însă, recent, cu alegerea vicepreşedintelui Parlamentului European denotă lucruri cu mult mai grave. Adică numărul de voturi numărate a fost mai mare decât numărul celor care au votat, iar dintre votanţi mulţi dintre cei care au vrut să voteze contra s-au trezit că nu pot vota, sistemul electronic se stricase doar la ei. Nu are absolut nicio importanţă dacă numărul de voturi false, în plus sau în minus, nu ar fi relevant pentru scorul final. Este vorba despre o extraordinar de gravă încălcare a principiilor votului democratic. Putea să fie şi un singur vot falsificat, prin negare, sau scos din burtă, încălcarea principialităţii ar fi fost la fel de gravă. Cu aceasta, credibilitatea acestei instituţii este nulă. Aceste lucruri au fost văzute de toţi europenii. Nimeni nu va mai avea încredere în aşa-zisul vot democrat al structurilor Europei. Este deja clar că jocurile se fac în culisele diavolului şi că lozincile sunt pentru fraieri. Virusul neîncrederii va schimba, în timp, atitudinea europenilor faţă de structurile Europene, va concretiza suspiciunea şi toate frustrările inerente, care erau până acum asumate în mod automat, ca de neocolit, se vor gonfla şi vor trece din universul raţional în cel afectiv. Dacă Europa nu va reveni asupra penibilului episod şi nu va rezolva în mod transparent acest gen de lucruri, viitorul său, care nu trebuie să se măsoare în ani sau în decenii, este pus deja sub semnul întrebării. Dacă în loc de principii la baza Europei sunt puse glasul dulăilor între căţei şi târguiala pe tejgheaua soioasă (a lobiurilor), atunci popoarele europene vor deveni incompatibile între ele.

 

Ar fi mare păcat şi s-ar pierde o mare şansă. Iar dacă imaturii de americani nu sunt conştienţi că însuşi viitorul lor depinde de o Europă mare, atunci nu au decât să se apuce de pe acum să înveţe chinezeşte.