Motto: "Trăim în era reformelor decisive. Acest proces de transformare nu este însă improvizat; el rezumă decenii de frământări violente şi de discuţii pasionale. Războiul a fost un simplu act simbolic de distrugere şi regenerare, un falnic simbol de suspine şi speranţe".

(Dimitrie Gusti - Arhiva pentru ştiinţă şi reformă socială - 1919).

Preluând o idee mai veche a lui R. Nurske (1952), J.K. Galbrait (1979) elaborează teoria cercului vicios al sărăciei, care sună astfel:

1. Cu o productivitate scăzută nu se pot realiza decât venituri modeste;

2. Veniturile mici nu permit decât economisiri neglijabile;

3. Fără economii nu se pot face investiţii;

4. Fără investiţii nu se poate obţine o creştere a productivităţii;

5. Societatea bate astfel pasul pe loc.

Ideea era aceea a împrumutului extern pentru dezvoltare. O uriaşă capcană în care au căzut cele mai multe societăţi occidentale, începând cu S.U.A. şi terminând cu Grecia. În capcană a călcat şi Ceauşescu. Istoric, ţările Europei Occidentale, la debutul industrializării, nu au avut la ce împrumuturi să apeleze. Este adevărat că dezvoltarea a fost lentă, dar ea a fost cu atât mai profundă şi mai fiabilă în timp. Dar teoria lui Galbrait a fundamentat teoretic societatea de consum. Or ştiu încă de la Weber că orice bogăţie provine din muncă. Nu există altă sursă. Restul sunt speculaţii. Orice fel de bogăţie înseamnă furt de la alţii. Dacă Soros (?) a devenit miliardar, dând lovitura la Banca Angliei, aceasta a însemnat că zeci de mii de englezi au pierdut bani, care au intrat în punga speculantului. În fapt, societăţile de consum au la bază un principiu înrudit cu cel al jocurilor piramidale, care îi entuziasma pe români imediat după ruptura din decembrie. Ce a urmat ştie toată lumea. Desigur la nivel geografic continental, sau a două continente, fenomenele au o lentoare, jocul împrumutului şi consumului în sine este mai complicat şi are mai multe resurse, dar finalul este acelaşi. Azi devine cert că societatea de consum este nu doar în criză, ci în faliment definitiv. Nici S.U.A. nu va putea rostogoli mai departe uriaşele datorii, pentru că războaiele, revoluţiile şi "primăverile" au şi ele o limită, pământul este limitat. Nu vor avea încotro decât să găsească o altă soluţie pentru a evita falimentul, care, istoric privind lucrurile, nu se pune în termeni de "dacă", ci când metoda ventuză pe care au aplicat-o toate imperiile din toate timpurile nu mai are viitor. Argumente sunt multe, dar important de reţinut este că ziua se apropie de înserat. Ştim de la Lorenz von Stein, care în 1848 a propus ca orice doctrină şi model social să fie raportate la societatea timpului său. Timpul societăţii de consum a trecut, de aceea modelul societăţii de consum trebuie schimbat. Fiecare etapă istorică a avut modelul său social. Dar timpul se derulează din ce în ce mai accelerat. Ce era valabil ieri nu mai este valabil astăzi. Cele mai rezistente societăţi s-au dovedit a fi societăţile care se bazează pe ele însele, a căror bogăţie rezultă din munca lor şi al căror consum nu depăşeşte şi nu risipeşte munca. În acelaşi timp în ultima sută de ani, toate societăţile extremiste s-au dovedit a fi falimentare. Memoria mulţimii le reţine, deci extremismele ca ideologii şi modele sociale nu vor fi agreate, chiar dacă punctual acţiuni în forţă le-ar putea impune, menţinându-le cu teroarea. Dar aceste zone geografice care ar permite aşa ceva nu sunt semnificative în balanţa mondială a globalizării, iar interdependenţa economică şi politică, chiar sub o formă schimbată, sau poate de dorit schimbată, nu poate fi ocolită. Aşadar, viitorul nu poate aparţine decât unei societăţii ponderate, care se bazează pe ea însăşi, care îşi controlează extremismele şi polarizarea extremă de tipul foarte bogaţi versus foarte săraci, societate care are valenţe de tip cooperant în hora globalizăzii. De aceea singurul discurs politic decent este cel care are un conţinut economic şi financiar apropo de vremea alegerilor. Singura conducere nedemagogă este cea care se ocupă de sănătatea economică şi a finanţelor, începând cu corupţia şi inteligenţa, folosirea fondurilor până la preocuparea pentru competitivitate, din ce în ce mai acerba concurenţă mondială. Lumea se reaşează. Votul mondial va avea un centru luminat, curat şi opulent, dar şi periferii neluminoase, murdare şi sărace. Cu parlamentari care îşi cumpără locuri în parlament, după ce au furat suficient, ca să ajungă să fure şi mai mult, nu avem nicio şansă decât să fim la periferia satului. Chiar proşti dacă sunt, măcar de bună intenţie dacă ar fi!