Asemeni unei colonii, România a devenit în ultimii 25 de ani un stat sărac. În rândurile care urmează încercăm să dăm doar câteva sugestii pentru ca România să iasă din starea de înapoiere economică în care a fost aruncată de privatizarea sălbatică şi deosebit de păguboasă.

Întreaga industrie românească şi nu numai a fost distrusă, lăsând pe drumuri milioane de oameni care, rămaşi fără locuri de muncă a trebuit să fie întreţinuţi de stat, devenind din forţă productivă o masă de consumatori, noncontribuitori la venitul naţional. O primă sugestie se referă la trecerea neîntârziată la reindustrializarea şi restructurarea economiei în limitele normale ţinând seama de resursele naturale, umane, tehnice şi financiare existente, de capacitatea de absorbţie a pieţei interne şi externe, singurul barometru în orientarea producătorilor în ceea ce priveşte volumul şi structura producţiei. Pentru aceasta este necesar ca minimum 25-30 % din venitul naţional să se aloce pentru fondul de acumulare destinat investiţiilor productive, cu preponderenţă asigurându-se, astfel, locuri de muncă pentru un număr mare de oameni, care vor deveni din consumatori, producători şi contributori la creearea venitului naţional, degrevând statul de povara întreţinerii lor.  Un puternic instrument al dezvoltării econonice îl poate constitui comerţul exterior, punându-se accent pe creşterea ponderii produselor cu grad mare de prelucrare şi cu valoare adaugată mare şi pe reducerea la maximum a exportului de materii prime neprelucrate sau cu grad mic de prelucrare, precum şi pe reducerea la strictul necesar a importului de produse, mai ales a celor ce se pot produce în ţară, deoarece cumpărând produse din import şi nu produse indigene înseamnă aţi submina economia şi aţi desfiinţa singur propriul loc de muncă.  O dezvoltare economică solidă şi de durată presupune şi existenţa unor programe de dezvoltare pe termen mediu şi lung, cu obiective concrete şi ţinte de atins într-un anumit orizont de timp, programe care să aibă la bază analize, previziuni şi prognoze ştiinţific elaborate. După cum arată întreaga istorie a dezvoltării economice pe plan mondial, fără a minimaliza rolul preponderent al sectorului privat nu trebuie ignorat nici rolul sectorului de stat în economie, cel puţin din următoarele considerente: asigură repartizarea judicioasă a obiectivelor industriale pe teritoriul ţării şi locuri de muncă pentru locuitorii tuturor zonelor geografice şi teritorial-administrative reducând astfel decalajul economic dintre ele; participă la reglarea preţurilor pe piaţă printr-o ofertă suplimentară de mărfuri atunci când cererea depăşeşte oferta producătorilor privaţi, care nu sunt interesaţi să producă anumite mărfuri, atunci când nu se aduc profiturile scontate deşi acestea sunt necesare consumului individual sau productiv; documentarea concurenţei neloiale făcută de unii producători cu scopul de a-şi creea unele avantaje pe piaţă, etc. Şi nu în ultimul rând se impune, mai mult ca niciodată, schimbarea comportamentului obedient, de slugărnicie şi supuşenie totală faţă de unele organisme şi instituţii internaţionale care, exacerbându-şi puterea şi misiunea, calcă în picioare suveranitatea ţării şi a poporului român, adică autoritatea şi atributul inalienabil şi indivizibil al statului pe teritoriul ţării, supremaţia puterii de stat între graniţele sale, iar, uneori, chiar voinţa poporului exprimată prin vot. Conducătorii noştri trebuie să fie dârji, hotărâţi, demni, integri şi curajoşi, astfel încât să fie în stare să-şi ferească ţara şi proprii cetăţeni de defăimare, mizerie şi umilinţe.

P.S. Vin alegerile europarlamentare. Atenţie sporită la cei pe care dorim să-i trimitem să ne apere interesele, demnitatea şi suveranitatea şi care să nu-şi defăimeze propriul popor, să nu umble cu „pâra la împăratul" ca nişte „linge-blide" ci să ia atitudine atunci când unii depăşesc limitele funcţiilor pe care le deţin deoarece acestea nu sunt perene. A nu se uita că poporul român este un popor milenar, cu rădăcini adânci în istoria Europei.