Cazul  Roşia Montană riscă să ne arate, a nu ştiu câta oară, ce stat banditesc avem.  Acest stat, creat parcă anume în dauna cetăţenilor pe care-i reprezintă, şi-n folosul celor de la butoane, pică prost în orice situaţie.  În cazul exploatării, ne-am fi ales cu puţin, iar acum în cazul sistării proiectului, ne putem alegem cu plata unor despăgubiri de miliarde de dolari.

La toată această stare de fapt, reacţia politicienilor nu poate fi dictată decât de voturi. Voturile sunt aurul politicienilor. Dacă unii îşi permit să se unească cu vocea străzii, e şi pentru că nu-i apasă o mare responsabilitate. Cât priveşte vocea străzii, nici ea nu este aşa ingenuă cum vrea să pară. Se ştiu de ani de zile ong-urile finanţate de mogulul mondial Soros, care este bănuit de dorinţa de-a pune el mâna pe exploatare.  E adevărat că sunt doar speculaţii, mai mult sau mai puţin verificabile.   Trecând la manifestanţi şi încercând să trasezi un portret, te loveşti de o sumă de contradicţii:  ei vorbesc de Roşia Montană, dar n-au fost niciodată acolo, unii sunt corporatişti şi strigă împotriva corporaţiilor.  În tot acest timp, ONG-urile lor iau bani de la marile corporaţii. Mulţi dintre ei se declară de stânga şi vor moartea capitalismului corporatist. Aici îi trădează ignoranţa, probabil că mulţi vin şi din zona ideologizată a învăţământului politic românesc, acolo unde doar sigla "Ştefan Gheorghiu" a fost înlocuită.  Dar dincolo de manipularea prin facultăţi de Ştiinţe Politice, care atunci când nu sunt reţele de prostituţie pentru politicieni, sunt reţele de tembeli afoni în materie, trebuie lămurită această confuzie. Capitalismul corporatist nu e capitalismul originar, autentic, bazat pe o minimă implicare a statului şi pe o libertate economică  individuală, aceea politică de laissez - faire. El este un hibrid între socialism şi capitalism, fiind de fapt un compromis făcut după primul război mondial, de state care doreau să blocheze ameninţarea comunistă.  A existat şi varianta fascistă, în regimuri precum cele conduse de Mussolini, Franco, Salazar.  Dar a fost şi a rămas, şi în varianta aplicabilă statelor democratice occidentale şi America.  Corporatismul  lasă o anumită libertate de mişcare, dar dublată de politicile  intervenţioniste ale statului. Teoriile lui Keynes ilustrează cel mai bine ideea de corporatism.  Singurii care au mai încercat se readucă vechiul capitalism în actualitate, spre sfârşitul perioadei războiului rece, au fost Reegan şi Thatcher, botezând mişcarea neoliberalistă. De aceea, cei care culpabilizează capitalismul pentru criza economică, ar fi bine să ştie că nu capitalismul autentic este în cauză, ci acest corporatism, acest hibrid care a stat la baza actualei crize economice. În ceea ce priveşte partea ecologică, demonstranţii mai au puţin şi ajung să sâsâie şerpeşte pentru a ne înfricoşa în faţa cianurii. Peste tot în lume aurul se extrage cu cianură, iar Comisia Europeană îşi dă acceptul în cazuri de genul acesta.  Dincolo de toate, Roşia Montană înseamnă bani puţini pentru statul român, comisioane grase pentru guvernanţii perindaţi pe la putere, dar şi oamenii din zonă, amăgiţi cu promisiunea unui loc de muncă, şi care stau prinşi între aceste interese mari, pentru care ei sunt atât de mici. Dar românii au început să se obişnuiască cu faptul că tot ce se face în ţara asta nu-i are pe ei ca destinatari ai beneficiului. Privatizările, exploatările, fondurile europene, toate circulă pe deasupra capetelor ce stau în rând, urmând circuite bine legate, pe care nu le-ar mai putea scurtcircuita nici măcar o pădure de trăznete.