Motto: "Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi te vor declara nebun. După aceea vor încerca să te compromită. Într-un târziu vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viaţă din toate acestea, vei fi un mare om" - Mahatma Ghandi

Sesizaţi vă rog profunda asemănare a mesajului înţeleptului indian cu mesajul Cristic. Aceasta deoarece oricând, oriunde şi ori de câte ori un om, prin cugetul său, înfruntă prejudecăţile mulţimii, credinţele, ori convingerile betonate ale mintalului colectiv, la un moment dat are de suportat reacţia violentă a mulţimii, care antrenează elementele sale psihopate, în mod real periculoase. La acest adevăr simplu şi previzibil se adaugă cele mai neaşteptate interese, unele de o importanţă majoră, care nu iartă. Dar altfel nu poate fi înfruntat lucrul comun şi gândirea colectivă ancorată în neclintire.

Problemele identităţii etnice, care întotdeauna comportă şi o parte a identităţii geografice a etniei sunt deja probleme care antrenează patimi şi interese politice mai vechi decât secolele. În aceste cazuri dirijarea (manipularea) convingerilor opiniei publice face obiectul preocupărilor de maximă importanţă a serviciilor secrete. Astfel, Stalin dădea indicaţii în 1924 să se pregătească propaganda în Basarabia "pentru că, atunci când va veni vremea", populaţia să fie convinsă că este eliberată. Colonelul Lawrence, amantul reginei Maria, a condus pe toată perioada revoluţiei bolşevice, începând cu 1917, la Moscova, trei ziare, care aparent şi de fapt ofereau informaţii corecte, cu o singură abatere constantă, pentru care se cheltuiau banii, aceea că în mod constant să fie combătută admiraţia ruşilor pentru cultura, ştiinţa şi tehnica germană, pentru a-i minimaliza pe filogermani, pentru a le scădea credibilitatea şi puterea de influenţă asupra grupurilor de populaţie. Acum o sută de ani! Dar practica este cu mult mai veche. Realizaţi nivelul de subtilitate la care s-a ajuns azi! Ei bine, problema dacologiei, a identităţii române şi a calchierii hărţii României peste o parte din harta Daciei este o problemă geopolitică. De aceasta se ocupau încă în secolul XVIII imperiile habsburgic, ţarist şi otoman. Manipularea vizează inclusiv subiectele conexe. Astfel pentru anihilarea ideii naţionaliste au fost alese personaje, care prin grotescul abordării problemei, prin gălăgie de proastă calitate, prin jignirile repetate, mai mult sau mai puţin fondate, dar intenţionate, au umplut de scârbă populaţia, încât România a ajuns ţara europeană cu cel mai firav curent patriotic la ora actuală.

Promovarea celebrării limbii române ca simbol unificator al românimii, ideea venind din Basarabia, o idee primită cu ură de ruşi este la fel tratată, într-un mod grotesc, compromiţător. Din această cauză, simţind capcana, istoricii de profesie s-au ferit să se alăture mişcării dacologice, aflată la a XV-a ediţie a Congresului Dacia Revival Society. Hramul societăţii? Deocamdată a atras atenţia de-a lungul ţării asupra problemei dacologice, ceea ce este un bun câştigat. Faptul de a face loc între materialele congreselor şi în paginile revistei dedicate unor texte care au la bază doar speculaţii hilare au darul de a compromite ideea dacologică în faţa oricărui om serios şi de a îndepărta (scop extrem de important al duşmanilor) definitiv oamenii de ştiinţă din diverse domenii de a se ocupa de problema dacologică. Rămân atunci doar exaltaţii, cu aparenţe delirante şi compromiterea este garantată. Dar problema dacologică există şi fără punerea ei la punct fundamentele identităţii româneşti rămân vulnerabile. De aceea istorici de profesie şi alti oameni de ştiinţă greşesc, dându-se de o parte pentru a "nu se păta". Dar dacă eşti istoric cu adevărat sau dacă eşti patriot, atunci merită să te pătezi în slujba identităţi poporului tău. Nu am ştiut de congresul de la Oradea, am fost plecat, iar când am ajuns acasă şi am citit în presă el se terminase. Am scris prima monografie în care, prin prisma profesiei mele, am demonstra, atât cât e posibil la ora actuală, că limba română este continuatoarea directă a limbii dace, care se înrudea prin rădăcina indo-europeană cu latina, aşa cum se aseamănă azi româna cu italiana. Aş fi avut ce comunica (şi alte probleme), dar noi trăim deocamdată în societatea care are baremurile morale pe care le are. Aş vrea doar ca în mod public să atrag atenţia societăţii şi membrilor săi că după atâtea vorbe vânturate uneori cu teme extrem de importante ca martirajul Brâncovenilor, care însă nu are nimic cu dacologia propriu-zisă, aceasta (dacologia) are nevoie de fapte urgente. Aceste urgenţe sunt în număr de şase:

  • 1) Protejarea de efectul distructiv al naturii (zonă umedă, muntoasă, împădurită) a ceea ce s-a excavat şi chiar a ceea ce a mai rămas în pământ, în zona sacră a Sarmisegetuzei. Era datoria guvernelor României de a face de la început acest lucru. Dar inconştienţa, lipsa de conştientizare şi nepăsarea... cer intervenţia sub orice formă a indivizilor, mai ales a istoricilor, a societăţilor dedicate temei, inclusiv în atenţionarea guvernului, în atenţionarea opiniei publice, în strângerea de fonduri, inclusiv (sau poate mai eficient) de la românii din străinătate.
  • 2) Teritoriul României fiind mai mic decât teritoriul Daciei, periferia Daciei a rămas în vecinătatea graniţelor. Aşa se face că muzeele din Ucraina, Slovacia, Ungaria, Viena, Serbia şi Bulgaria deţin multe artefacte argeologice ale culturii dacice. Este necesară cuprinderea tuturor acestora într-o monografie, concepută de specialiştii din muzeele străine şi româneşti, cu toate datele ştiinţifice, aşa cum sub conducerea Muzeului Naţional de Istorie a României, prin meritul care va rămâne ca o bornă de referinţă a directorului (învăţatului) Ernest Oberlander-Târnoveanu, s-a realizat monografia "Aurul şi argintul antic al României".
  • 3) Ulterior s-ar putea realiza o Enciclopedie a tuturor celor rămase de la daci, de la obiecte de cult, ornamente, bijuterii, arme, vase etc., urme de construcţii, pentru a permite tuturor românilor (şi nu numai), indiferent ce specialitate (pot contribui cu idei surpriză, creative, prin transfer de idei dintr-o specialitate în alta!), care sunt interesaţi de dacologie, pentru a medita prin prisma experienţei lor şi a-şi spune cuvântul.
  • 4) Există la Sorbona o lucrare de doctorat despre 13 statui, aflate în muzee din Italia, Franţa şi Spania, de nobili daci, sculptate în sec. II şi III, deci după daci, în viaţă, şi cel puţin un basorelief în plus faţă de cele de pe columna lui Traian (cel de la Vila Medici, din Roma), care permit vizualizarea acelor chipuri. Publicarea unui volum cu înfăţişarea din toate unghiurile şi cu toate datele anatomo-antropometrice ar fi de un uriaş folos experţilor spre a le compara cu toate datele pe care le deţine Institutul de Antropologie "Francisc I. Rainer" al Academiei Române (date despre români din toate teritoriile). Publicarea în limba română a tezei de doctorat amintite.
  • 5) Este necesară adunarea exhaustivă într-un volum a tututor fragmentelor de scrieri antice şi medievale, despre daci şi Dacia, inclusiv fabulaţiile spaniole.
  • 6) Există la ora actuală o minimă bibliotecă riguros academică de dacologie, care cuprinde nume de savanţi ca: Eliade, Eugen Lozovan, Dan Oltean, Nicolae Feier, etc. Este necesară atragerea tinerilor cu calităţi de cercetător din toate specialităţile, inclusiv din matematică, astronomie, ştiinţe tehnice, chimie, etc. Alăturarea numelui la numele savanţilor citaţi anterior ar fi o onoare şi nu o "pată".

Pata o obţii dacă exaltat delirezi. Aceştia ar putea însămânţa dacologia cu idei creative, care ar putea genera progresul în domeniu. Abia după rezolvarea celor şase urgenţe practice, dacologia va putea trece într-o fază superioară, în a 3-a etapă a sa. Dacă aceste urgenţe practice vor fi îngropate sub mormane de vorbe exaltate, atunci va fi marginalizată şi compromisă propagandistic dacologia, care trebuie să ofere fundamentul identităţii naţionale româneşti. Ceea ce s-a întâmplat cu braconajul şi furtul de tezaure dacice din munţii Orăştiei, după 1989, este o pată de nespălat pe obrazul actualei şi precedentei generaţii de istorici români. A nu fi în stare să gândeşti ca specialist, cât un braconier cu cultură submedie, ce mai este şi cum este posibil de găsit acolo, de a nu fi trezit autorităţile, de a nu fi ţipat ca din gură da şarpe etc... este impardonabil. Măcar în al doisprezecelea ceas... când sunt necesare fapte, atunci abuzul de vorbe este toxic.