Stimată Redacţie,
Am considerat şi consider că ziarul dvs. are curajul să spună lucrurilor pe nume şi niciodată nu-şi dezamăgeşte cititorii săi fideli. Este un ziar echidistant şi are în componenţă un colectiv format din profesionişti care nu ascund nimic, nu laudă pe nimeni, indiferent de poziţia socială şi funcţia pe care o ocupă, iar atunci când constată nereguli sau abuzuri în activitatea aleşilor locali, nu întârzie să le dea în vileag.
Aşa a fost şi cazul cu primarul municipiului Oradea, domnul P. Filip, care, pentru a primi un nou mandat din partea electoratului orădean, şi-a propus un program intitulat "Zis şi făcut, mergem mai departe", fără însă a preciza dacă obiectivele propuse în anul 2000 au fost realizate şi motivele acestor nerealizări, aşa cum îi stă bine unui om onest.
Unul dintre obiectivele prioritare avute în vedere în ultimul său mandat era şi acela de reducere a impozitelor şi taxelor, aşa cum s-a văzut în alte localităţi din ţară, dar în loc să scadă aceste impozite, mai cu seamă cele pe clădiri, acestea au crescut an de an, nu numai prin faptul că s-au invocat motive de genul ratei de schimb dintre moneda naţională şi celelalte monede internaţionale, dar s-a aplicat o nouă stratagemă de încadrare a zonelor municipiului Oradea, în sensul că o mare parte din aceste zone au fost încadrate la categoria A, pentru a se percepe taxe şi mai mari.
Aceste aspecte din activitatea primarului şi a Consiliului Local au mai fost sesizate prin intermediul ziarului dvs.
Un lucru însă nu l-aţi amintit niciodată şi cred că ar fi momentul să-l aduceţi la cunoştinţa orădenilor care deţin autoturisme personale, ţinând cont că, în faza de civilizaţie în care ne aflăm, autoturismul nu mai este considerat un lux, ci o necesitate. Mii de orădeni deţin astfel de autoturisme şi, pentru a le proteja împotriva furturilor şi degradărilor, şi-au instalat garaje pe terenuri nefolosite de nimeni, fiind obligaţi să achite nişte chirii exorbitante către municipiul Oradea, care cresc an de an şi, drept urmare, în acest an, pentru un teren în suprafaţă de 15-16 mp, proprietarul garajului trebuie să plătească o chirie anuală de 1.600.000 lei. Dacă avem în vedere că, pentru un apartament proprietate personală în zona A, compus din 3-4 camere, cetăţeanul trebuie să plătească aproximativ 1.300.000 lei, anual, de ce chiria pentru un spaţiul unui garaj de 15-16 mp este de 1.600.000 lei? Ştiut fiind că apartamentele menţionate au o suprafaţă de 80-90 mp, cum se poate explica acest abuz, dacă nu cumva este cămătărie curată? Oare nu aceşti bani sunt folosiţi pentru finanţarea echipei de fotbal FC Oradea şi pentru acordarea premiilor de excelenţă? Acestea ar fi problemele pe care ar trebui să le cunoască cetăţenii din Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.