„Nimeni nu poate teroriza întreaga naţiune, decât dacă
suntem cu toţii complici"
Edward R.Murrow, jurnalist CBS


Nu i se pare nimănui ciudat că, de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, adepţii supremaţiei „Poporului ales" ne-au prezentat permanent, folosindu-se de diferite mijloace, numai imagini sfâşietoare ale Holocastului? Şi se fac eforturi disperate ca lumea să nu cunoască masacrele sionismului împotriva palestinienilor, a arabilor.

SINUCIGAŞII PALESTINIENI ŞI TERORISMUL DE STAT ISRAELIAN
Sticlele tuturor posturilor de televiziune, inclusiv din România, prezintă numai victimele teroriştilor-sinucigaşi din Israel. Nicăieri nu veţi vedea trupurile sfârtecate ale copiilor, femeilor şi bătrânilor palestinieni, libanezi, sirieni etc. asasinaţi de israelieni. Interviurile victimelor care au reuşit să scape nu vor apărea în nici un ziar, nu vor ţine capul de afiş al buletinelor de ştiri. Toate acestea au loc zi de zi, cu ştirea noastră, a tuturor.
Cercul vicios al terorismului s-a născut pe timpul mandatului britanic asupra Palestinei - „nici vouă. nici vouă, numai nouă" - când britanicii au numit atacurile evreilor „acţiuni teroriste"...
În vara anului 1982 am făcut parte dintr-o delegaţie a U.S.L.A. care a fost în Liban şi am „vizitat" unul din sediile combatanţilor palestinieni şi sediul central al lui Yasser Arafat. Nu contează motivul pentru care am fost acolo, contează impresiile, cele văzute şi trăite la faţa locului.
Am rămas marcat pentru toată viaţa. Luni bune mă trezeam din coşmaruri ud de transpiraţie, soţia căuta să mă liniştească. Când vezi cum sunt măcelăriţi oameni nevinovaţi, combatanţi care se apără împotriva blindatelor şi a avioanelor de bombardament cu nişte amărâte de A.G.-7 (aruncătoare de grenade portabile) ori kalaşnikov-uri, când vezi cadavre ciopârţite la fiecare pas, mulţi copii, rămâi marcat.
Nu aprob acţiunile sinucigaşe ale palestinienilor, ale musulmanilor în general, dar pe palestinieni îi înţeleg. Am stat de vorbă cu mulţi studenţi arabi care studiau în Bucureşti, rămaşi orfani de la vârste fragede. Cu priviri încrâncenate, şi o duritate în glas ca lama unui cuţit, îmi povesteau scene de coşmar. Singura armă care le-a rămas acestora este terorismul. Aceasta nu înseamnă, repet, că sunt de acord cu ele.
Chiar Ehud Barak a recunoscut, într-o zi că, dacă s-ar fi născut palestinian, ar fi devenit membru al unei organizaţii teroriste.
Crearea statului Israel a fost cu certitudine un răspuns potrivit la lungul şir al crimelor şi nedreptăţilor împotriva evreilor, însă aceasta a provocat în egală măsură noi crime împotriva unor terţi în mare măsură inocenţi - palestinenii. Faptul a fost bine înţeles de primii responsabili din Israel.
David Ben Gurion îi declara lui Nahum Goldman, preşedintele Congresului Mondial Evreiesc: „Dacă aş fi fost un lider arab, n-aş fi semnat niciodată un acord cu Israelul. E normal: noi le-am furat ţara...Ei nu văd decât un singur lucru: că am venit aici şi că le-am furat ţara. De ce ar accepta aşa ceva?"
Ulterior, guvernanţii israelieni au încercat în câteva rânduri să nege „ambiţiile naţionale" ale palestinienilor. Pe vremea când a fost premier, Golda Meir a făcut această celebră afirmaţie: „N-a existat niciodată ceea ce numim palestinieni".
Aşa că îi rog pe cei care nu cunosc istoricul conflictelor dintre arabi/palestinieni şi israelieni, care au văzut atrocităţile actelor teroriste sinucigaşe din fotolii, să nu mai fie atât de partizani (pro-israelieni).

AU VRUT DEMOCRAŢIE? A CÂŞTIGAT HAMAS!
În Orientul Mijlociu, creuzetul formării şi proliferării terorismului, conflictele militare nu sunt o surpriză. Democraţia de factură occidentală, da! În spatele ofensivei militare israeliene din Fâşia Gaza se ascund calcule electorale israeliene, care vor avea loc în februarie, lucru ce demonstrează, dacă mai era necesar, eşecul modelului democratic în această zonă. Şi, paradoxal, conflictul inter-palestinian reprezintă una din cauzele invaziei...
În alegerile municipale de la sfârşitul lunii decembrie 2005, partidul de guvernământ al lui Mahmud Abbas, urmaşul lui Arafat, preşedintele Autorităţii Palestiniene, a suferit o dureroasă înfrângere în favoarea mişcării fundamentaliste Hamas, care a luat sub controlul său majoritatea oraşelor importante din teritoriile palestiene: Sehem, Genin, El Bire, Tulkarem şi Bethleem. Această victorie a fost un semnal clar în alegerile pentru viitorul parlament (Consliul Legislativ Palestinian - CLP) ce au avut loc la 25 ianuarie 2006, când mişcarea integristă Hamas a ieşit învingătoare, obţinând 76 de locuri din totalul de 132. Victoria acesteia a reprezentat o adevărată lovitură de teatru, producând consternare în lumea politică internaţională.
Analiştii de pe toate meridianele, institutele de sondare a opiniei publice au trebuit să recunoască că au greşit în previziunile lor. Deşi neaşteptată pentru ei, această victorie era de necontestat., având în vedere că era rezultatul opţiunii electoratului palestinian (1.340.673 de alegători înscrişi pe liste), exprimat în mod democratic, în cadrul unui scrutin supervizat de 12.000 de observatori locali şi circa 800 de observatori internaţionali, printre care şi cinci români. Statele Unite în special şi Occidentul în general au conştientizat că ele sunt de vină de situaţia creată. I-au bătut atâta la cap pe palestinieni cu democratizarea şi alegerile libere, încât au fost nevoie să accepte participarea la alegeri a Hamas.
Mahmud Abbas a fost nevoit să ia calea exilului, iar Făşia Gaza şi Cisiordania au fost împărţite între Hamas (influenţa majoritară în Fâşie) şi Fatah. Între aceste două mişcări există puncte de vedere complet diferite privind soarta Israelului. Israelul a explicat clar că nu se va aşeza la masa tratativelor cu un guvern terorist iar SUA, UE şi liderii occidentali, că nu vor negocia, nu vor colabora cu teroriştii. Să guverneze izolat era imposibil. Să depună armele era de neconceput pentru liderii mişcării. Statele Unite şi occidentalii şi-au făcut-o cu mâna lor...
Cu o suprafaţă de 362 de km pătraţi, Fâşia Gaza este situată la sud-vest de Israel, având graniţa cu Egiptul. Este complet lipsită de resurse materiale. Pe acest teritoriu trăiesc 1,5 milioane de palestinieni, majoritatea fiind refugiaţi, sau descendenţi ai acestora. Mai mult de jumătate trăiesc la limita sărăciei. Din iunie 2007 situaţia economică şi umanitară s-a depreciat serios. Israelul a instituit blocada asupra acestui teritoriu. Lipsesc apa, energia electrică, alimentele, medicamentele, mijloacele de comunicaţie.

De ce palestinienii şi israelienii nu se pot aşeza la masa tratativelor? Există mai multe motive complicate, dar faptele de pe teren indică un adevăr simplu: este vorba de aşezări. În mare parte, israelienii şi palestinienii nu acceptă soluţia existenţei a două state. Pe zi ce trece, Israelul devine tot mai încastrat în teritoriile palestiniene. Timpul şi echipele de constructori lucrează împotriva unei înţelegeri...