Suntem noi europeni? Genetic da. Cultural nu. De ce? Pentru că felul de a fi al unui om şi a unei populaţii este expresia culturii sale. Felul european de a fi se exprimă laconic, în afirmaţia pe care o face un om despre altul, când vrea să îl laude: "Este om serios". Noi, atunci când vrem să lăudăm pe cineva spunem: "Este băiat bun", adică "te poţi înţelege cu el", "poţi aşa şi pe dincolo".

Aceştia sunt cei doi sâmburi a două lumi total diferite, cu performanţe esenţial diferite. Lumea "serioasă" face din mic Mare, dintr-un om modest dotat, un om performant. Lumea "băieţilor buni" face din mare Mic, dintr-un potenţial campion în domeniul său un stupid perdant. Lumea "băieţilor buni", şmecheri, oameni de lume şi de chef, "buni la toate" se caracterizează prin neseriozitate, adică superficialitate. Lumea serioasă creează oameni pe care te poţi bizui, lumea "băieţilor buni" creează personaje, adică falsuri umane "vopsite" şi promovate pe post de valori. Pe lângă paguba falsurilor umane, lumea "băieţilor buni" sacrifică, prin superficialitate, valori potenţiale autentice. Iar serenada superficialităţii este uluitoare, în consecinţele sale. Voi da două exemple. Fotbalistul Mutu s-a născut cu un talent fotbalistic de excepţie. Ar fi putut deveni o vedetă continentală. Ar fi adunat glorie şi bani. Ar fi promovat echipa naţională. Ar fi..... putut fi, dacă nu era de o superficialitate totală. Toată lumea cunoaşte gafele penibile ale superficialităţii sale. A ratat o performanţă, a ratat o glorie, a ratat faptul de a-şi fi promovat generaţia de fotbalişti români, cărora le-a făcut rău. Nu voi insista cu argumentarea. Mai gravă decât superficialitatea lui Mutu, mi s-a părut însă superficialitatea populaţiei, care consultată mediatic în legătură cu penalizarea lui, de către selecţionerul naţionalei de fotbal, într-o jenantă proporţie a dezagreat măsura lui Piţurcă. Toţi aceştia nu au înţeles că nepenalizarea indisciplinei înseamnă cultivarea indisciplinei, că indisciplina înseamnă dezagregare şi faliment, că singura măsură raţională şi responsabilă a fost măsura lui Piţurcă. A fost dureroasă constatarea unui cuantum atât de ridicat din populaţia de oameni superficiali la rândul lor şi fără minima înţelegere a faptului ca fenomen neizolat. Al doilea caz este nenorocitul Huidu, un alt talent care ar fi putut creşte şi de care era nevoie, deoarece umorul autentic este extrem de necesar oricărei populaţii. Aşa, din aceeaşi superficialitate, care duce la nesocotirea regulilor elementare, în fapt la neînţelegerea rostului regulilor va petrece ani buni în închisoare pentru fiecare mort şi invalid. Aceeaşi superficialitate are alte efecte toxice pentru societate. Dar superficialitatea se vede la toate nivelele. Omoruri din culpă petrecute pe şosele sunt pedepsite "cu suspendare", ceva de genul: "Măi, Gigele nu mai striga". Ori dacă viaţa şi moartea, omorul nu sunt teme serioase şi sunt tratate cu atâta superficialitate, atunci ce mai rămâne din oameni? Transformăm totul în bălegar şi băşcălie? Atât gândirea legii, cât şi aplicarea ei suferă de o superficialitate stupefiantă. Mă rog, parlamentarii care elaborează legi... nu vreau să vă provoc senzaţii digestive dezagreabile, dar magistraţii, judecătorii sunt şi trebuie să-şi onoreze locul în eşaloanele de sus ale societăţii. Poţi trata omorul cu "Lasă că-i băiat bun". Aceasta-i diferenţa culturală dintre noi, răsăritenii şi Europa apuseană. Superficialitatea minimalizează totul, aduce totul la nivelul ei. În acest fel şi cele mai grave responsabilităţi se transformă în formalisme lipsite de conţinut. În aceste fel toate devin egale, iubirea cu ura, viciul cu virtutea, minciuna cu adevărul, toate se pot substitui, unele altora, în funcţie de interes. Jalnică societate! Şi totul porneşte de la superficialitatea pe care o generează lumea "băieţilor buni". Ca să devenim europeni trebuie să ajungem "oameni serioşi". Deocamdată în societatea românească oamenii serioşi sunt într-o proporţie descurajant de mică. Dar dacă fiecare om serios ar forma măcar încă un om serios, care la rândul său... sau măcar să reacţioneze la obrăznicia superficialităţii, spunându-i pe nume şi negând-o... Atunci am avea dreptul la speranţa că viitoarea generaţie va fi europeană nu doar genetic, dar şi ca fel de a fi.