Dezbaterea publică organizată, ieri, de Primăria Oradea privind taxele şi impozitele locale pe anul 2009 nu a stârnit interesul contribuabililor orădeni, fie ei persoane juridice sau fizice. În timp ce întâlnirea organizată de administraţia orădeană pe tema Grădinii Zoologice a adunat în Sala Mare a Primăriei zeci de orădeni, care nu s-au sfiit să-şi spună punctul de vedere, ieri la dezbaterea privind fiscalitatea pe anul viitor au participat doar trei reprezentanţi ai asociaţiilor patronale, precum şi un consilier local.

Pentru anul viitor, executivul orădean propune reducerea cotei la impozitul pe clădiri la persoane juridice de la 1,6% la 1,4%, majorare cu 10 % a taxei auto, respectiv creşterea taxei la ARO de la 350 lei la 840 lei; majorarea taxei hoteliere de la 2,5% la 3%, precum şi aplicarea unei taxe pentru unităţile de alimentaţie publică în funcţie de zonare. Toate aceste majorări nu au fost însă pe placul reprezentanţilor asociaţiilor patronale cu care Primăria a mai avut discuţii. Ei au cerut ca sumele obţinute în urma suplimentărilor taxei auto şi hoteliere să fie prevăzute distinct, respectiv banii obţinuţi în plus să fie folosiţi pentru amenajarea unor parcări, respectiv pentru editarea unor ghiduri turistice ce vor fi oferite turiştilor. O altă propunere a administraţiei locale vizează bonificaţiile acordate contribuabililor, persoane fizice şi juridice, care îşi achită integral obligaţiile fiscale până la 31 martie 2009. Astfel, începând cu anul fiscal viitor bonificaţia acordată va fi de 5%, indiferent de beneficiar, atât pentru clădiri, cât şi pentru terenuri sau autoturisme. După o scurtă prezentare a viitoarelor taxe şi impozite locale, cei câţiva reprezentanţi ai asociaţiilor patronale au încercat să-şi expună şi ei punctul de vedere vizavi de strategia Primăriei în ce priveşte fiscalitatea. Aceştia au cerut reducerea cotei de impozitare la clădiri pentru persoane fizice la 0,9%. "Nu cred că e atractiv să reduci cota de impozitare la clădiri de la 1,5% la 1,4%. Cred că această cotă ar putea fi stabilită la 0,9%. Mai mult, nu ştim ce strategie are Primăria cu privire la investiţiile ce se vor realiza anul viitor pe banii noştri", a declarat Ioan Popa Baciu, reprezentantul PISC. Replica celor din conducerea Primăriei nu a întârziat să apară. "O reducere bruscă a impozitului pe clădiri ar însemna instituirea altor taxe pe activitatea firmelor", a declarat Marcel Boloş, directorul Direcţiei de Dezvoltare Durabilă şi Finanţări Nerambursabile din cadrul Primăriei Oradea. Totodată Baciu i-a acuzat pe reprezentanţii celorlalte asociaţii patronale că ar fi bătut deja palma cu Primăria şi că odată "ce s-au văzut cu sacii în căruţă" nu mai sunt interesaţi să facă opoziţie Primăriei. Cei câţiva reprezentanţi ai patronatelor prezenţi în sală s-au plâns de faptul că administraţia locală nu ştie să gestioneze bine banii pe care îi colectează de la contribuabili, străzile oraşului fiind în continuare mizerable, nu sunt suficiente locuri de parcare, infrastructura lasă de dorit etc.

În final, viceprimarul Biro Rozalia a promis că toate propunerile făcute vor fi reţinute în elaborarea proiectului de hotărâre ce va fi prezentat aleşilor locali, aceştia urmând să aibă ultimul cuvânt.