Sunt din ce în ce mai convins, pe măsură ce îmi albeşte părul, că săracii sunt săraci pentru că nu ştiu să-şi folosească avantajele cu care i-a înzestrat natura. Fiecare are ceva ce nu are celălalt. Important este să te descoperi pe tine şi să-ţi valorifici avantajele.

Cam acelaşi lucru se întâmplă şi cu grupurile de populaţie. Cei de pe malul mării au oportunităţile lor. Cei de la munte au oportunităţile lor. Cei de la câmpie sau cei de la deal, pe ale lor etc., etc. Este necesară puţină minte, ca să înţeleagă toţi indivizii că interesul comun, binele public este indirect un bine al fiecăruia. În plus, desigur, este nevoie de hărnicie şi de seriozitate, adică dacă te apuci de ceva nu te opreşti până nu finalizezi ceea ce ai început. Unde vreau să ajung? Am asistat cu toţii la o frumoasă emisiune TV, preluată de la alţii mai creativi, în care se prezentau monumente şi situri arheologice, iar populaţia trebuia să voteze restaurarea unuia dintre ele. Noi avem în judeţ două asemenea importante monumente, situri. Este cetatea lui Menumorut, singura cetate de pământ care mai poate fi văzută în Europa. Istorici, arhitecţi şi plasticieni ar putea valorifica această cetate în scop istoric şi turistic. Alţii ar face din asemenea unicate puncte fabuloase de atracţie. Bani? De ce trebuie bihorenii să aştepte guvernul şi ţara? Prin subscripţie publică, bihorenii ar putea uşor aduna banii necesari. Dar mai întâi ar trebui ca oficialităţile locale să desemneze (cu garanţii oficiale pentru credibilitatea adunării banilor) un comitet coordonator, iar apoi să organizeze un concurs de restaurare a cetăţii. Interesul este nu numai local, ci şi general. Inclusiv ungurii sunt interesaţi. Genele a patru regi de-ai lor pornesc de la fata lui Menumorut.

Al doilea tezaur este Cetatea Oradiei. Din această cetate de tip renascentist s-ar putea face un centru cultural turistic de excepţie. Oradea nu are multe lucruri de arătat, dar are multe necesităţi. Cetatea ar putea umple aceste goluri. Cu condiţia să devină doar centru cultural turistic, cu buticuri de lux, cu ateliere pentru plasticieni, cu săli de expoziţie, cu o bibliotecă universitară, cu un sediu pentru societatea oamenilor de litere şi ştiinţe etc. Să nu uităm că Oradea, prin grija unor "telectuali" căpătuiţi, a ajuns singura reşedinţă de judeţ care şi-a desfiinţat toate librăriile, vânzând spaţiile pe arginţi murdari. Noroc că a venit Editura Humanitas, altfel eram singurul oraş din Europa fără nici o librărie. Şi ne lăudăm că avem zeci de mii de studenţi! Dintre cei care au ridicat mâna, jumătate au ridicat laba. Spun aceasta deoarece figurau drept cadre didactice. Auzi, domnule! Oradea este singurul oraş universitar din România şi, probabil, din UE care nu are un magazin de muzică. Dar... are conservator. Etc., etc. Oraşul pare a fi fost condus de zarzavagii, este ca un individ care umblă în opinci pline de noroi, dar afişează, ţanţoş, la gât cravată cu ac cu sclipici galben (adică fals), nu oricum, ci cravată cu ac. Mă întreb dacă au la ora actuală acest judeţ şi acest oraş decidenţi capabili de a organiza recuperarea acestor tezaure părăsite. Nu este nevoie decât de organizare. Sunt sigur că bihorenii s-ar mobiliza, la început, puţini, apoi, ca bulgărele de zăpadă care o ia la vale. Nu mai vorbesc despre faptul că Europa oferă fonduri consistente pentru aşa ceva. Sunt capabili funcţionarii Prefecturii şi ai Primăriei să întocmească nişte proiecte? Gândiţi-vă doar la locurile de muncă. Cele două tezaure ar putea deveni embleme ale judeţului Bihor, ar crea locuri de muncă, s-ar crea oaze de civilizaţie şi cultură. Vă rog să priviţi în Lotus şi în celelalte marketuri cum, în lipsă de altceva, tinerii se duc să se plimbe printre... preţuri... Ce le oferim? Mai avem noi obrazul să le reproşăm generaţiilor care vin că sunt aşa... că sunt pe dincolo...

 

Am avea ce să le oferim, dar suntem noi capabili să ne urnim din amorţeală sau avem noi aleşi locali capabili de fapte care să fie scrise cu cinste în cărţile de vizită ale oraşului şi ale judeţului?