Pentru că tot s-au împlinit, mai ieri, trei ani de la tentativa de lovitură de stat, e recomandat să privim retrospectiv la acțiunea de atunci, dar mai ales la propaganda  monstruoasă  de studio şi stadion de care am avut parte. Fără a forţa vreo comparaţie, dacă unii au vorbit de tunurile mari din august 1914,  putem să rememorăm şi noi tunurile mai mici, dar aprige, din iulie 2012. 

Privind la ultimii ani de zbucium mediatico-politic ne putem da seama că nici propaganda nu mai e ce-a fost. În sensul în care, în vremurile de tristă amintire propaganda era unidirecțională, fiind asezonată și cu o anumită consecvență. Chiar dacă tot propagandă rămânea, utilizând manipularea, minciuna, diversiunea, ea își păstra aceeași țintă și același repertoriu discursiv,  existând  cel mult variațiuni, dar  pe  aceeași  temă.  Propaganda  usl-istă ne-a demonstrat că totul e permis în materie de comunicare publică, iar dacă Victor Ponta tot aniversa, când momentul înființării USL, când  momentul ruperii, data de 29 iulie 2012 cu adevărat merită reamintită. Atunci, un infractor securist ca Dan Voiculescu,  alături  de somnambulul   atacator  și  de șleahta de penali zgâlțâiau ca niște apucați schelăria și așa destul de șubredă a statului  de drept.  Dincolo de acțiunile concrete întreprinse prin modificări abuzive legislative în timpul jocului, a existat și un delir propagandistic care nici astăzi  nu-și are toate ecourile îndepărtate. În plin asalt împotriva democrației, condus de un securist-comunist, comando-ul  mediatic vorbea de "comunistul", "tiranul" și "anti-democratul" Băsescu, sau de Adrian Năstase, proaspăt  încarcerat și zgâriat la gât la ora aceea, care era comparat cu Iuliu Maniu și cu martirii închisorilor comuniste. Această "falsificare a binelui", concept al istoricului francez Alain Besancon, a rămas metoda cea mai diabolică, folosită până astăzi: "În comunism gradul de minciună este mai puternic, iar ispita mai atrăgătoare. Falsificarea binelui e mai profundă, deoarece crima seamănă mai mult cu binele decât crima nudă a nazismului, fapt care permite comunismului să se extindă şi să cucerească inimi care ar fi dat înapoi în faţa unei vocaţii de SS. A-i face pe oamenii buni răi este poate mai diabolic decât să-i faci pe oamenii care sunt deja răi şi mai răi."

Până și astăzi, protagoniștii puciului din 2012 vorbesc de democrația urnelor  pedepsită  de marile puteri neocoloniale. În felul acesta  se  revine și la mândria  de-a fi români,  care pentru acești politicieni  nu are nimic de-a face cu civilizarea și modernizarea acestei țări, ci doar cu conservarea bizantinismelor politice și cu evocarea folclorului, alături de sarmale și sărbători religioase. Iar dacă tot vorbim de urne și de ce s-a întâmplat acum trei ani, iată că unul dintre executivii acelui moment revine în forță la șefia celui mai mare partid al țării. Condamnat în primă instanță pentru frauda de la Referendum, pe care unii o estimează la un milion de voturi, Dragnea e asociat  acum cu ideea de reformă în PSD. Din nou, aceeași falsificare propagandistică a realității.

Din aceeași  gamă de travestiuri cu măști luminoase e și  răsucirea falsă a politicienilor, care acum trei ani vituperau împotriva democrației și acum se bălăcesc într-un consens al cointeresării. Chiar  dacă unii nu realizează nici acum, la trei ani de la acel moment, pericolul prin care a trecut democrația din România, e bine de păstrat memoria acelui punct de cotitură, pentru a ne putea imagina câte am fi avut de pierdut.