Orice altă structură politică cu demnitate din orice altă ţară ar fi mers pe calea clarificării până la ruperea relaţiilor cu Franţa, pentru a demasca minciuna calomniatoare, tendenţioasă şi cu bătaie lungă a umilirii românilor. Dar ţi-ai găsit! Cine să o facă? Este capabil vreun politician să se sacrifice? Tac de parcă ei nu ar fi români. De fapt se consideră? Întrebarea are rost deoarece râia se extinde cu repeziciune, ca apa care nu iartă nici o fisură. Sunt în avion şi citesc revista bilingvă (română/engleză) a Taromului. O revistă oficială  pentru călătorii români şi străini. Dau peste un interviu luat unui oarecare nuştiucine, actoraş de care nu auzisem şi care a prins un rolişor de chibiţ într-un film coproducţie maghiaro-română, film pe care o să-l vadă doar ei, iar dacă va fi politic (political correct) va fi  premiat internaţional. Ei bine ce credeţi că-l interesează (întâmplător, pentru că toate cele care merg strună sunt întâmplătoare) pe reporterul revistei? Ia auziţi: „Care-i cel mai supraestimat sentiment actual?". Iar răspunsul este sigur şi ferm: „Sentimentul patriotic". Credeţi în spontaneitatea ideii de a întreba aşa ceva şi în lapidaritatea şi exactitatea răspunsului? Îl compătimesc pe cel care este capabil să creadă aşa ceva. Nu mă pot întinde să demonstrez această afirmaţie, dar reamintesc că avioanele au drept pasageri oameni cu bani, dintre care majoritatea sunt subculturalizaţi, nu sunt în stare să înţeleagă multe lucruri, dar copiază tot ce li se pare de bon ton. Nu veţi găsi asemenea lucruri în lumea largă, iar dacă ar apărea acele popoare nu ar dormita fără a reacţiona. Avem noi intelectuali? Sunt ei majoritatea renegaţi, sunt ei laşi, ori sunt abulici? Noi toţi? De la denumiri de firme şi înscrisuri stradale până la folosirea limbii materne, totul este un dispreţ la adresa propriei limbi. Fietecine care a cumpărat, a vândut sau vinde doi limbrici se consideră îndreptăţit să-şi dispreţuiască limba. Nicăieri în lume nu se vede acest lucru. Cum s-a ajuns aici şi cum ne creştem copiii? Dacă noi nu avem mândria minim necesară, şi avem suficiente argumente pentru aceasta, oricum cu mult mai multe decât alţii care stau băţoşi (dar acesta este un alt subiect) atunci cum putem aştepta respect de la alţii care nu ne cunosc. Şi nu ne cunosc pentru că cei plătiţi pentru aceasta nu cunosc meseria, iar cei ce ne reprezintă sunt şi ei demni de dispreţ şi prin ei ajungem şi noi dispreţuiţi (căutaţi-le urmele valorice în bazele de date naţionale şi internaţionale accesibile pe internet, aşa cum ne caută cei dinafară!). Veţi vedea cu ce propuneri vor veni găştile („partide!") pentru alegeri. Fiecare poate şi trebuie să se documenteze ca să ştie câţi bani fac candidaţii, dintre care se vor alege cei ce ne vor reprezenta. Este bine ca datele să circule, iar cei care le culeg să le răspândească şi cu toţii să le oferim şi celor de la ţară şi oamenilor simpli care nu au acces la internet. Fiecare român poate deveni agent electoral, care poate promova interesul public, promovarea valorii, iar împreună cetăţenii de rând activi pot copleşi minciuna propagandistică susţinută cu miliardele furate.