Ieslea, respectiv scena naşterii Mântuitorului, este încă de la începuturile creştinismului un simbol al Crăciunului. Primele reprezentări ale ieslei ca loc în care a fost adăpostit Pruncul Isus, respectiv ca simbol al Nativităţii, apar deja în creştinismul timpuriu.

În primele secole după Christos, în „cadru" apar doar ieslea cu pruncul Isus şi două animale, boul şi măgarul, care îl încălzesc cu suflarea lor pe Mântuitor. Magii care aduc cadouri Pruncului aflat în iesle apar şi ei destul de devreme, fiind reprezentaţi deja în jurul anului 500 în mozaicuri ale bisericilor Sant'Apollinare Nuovo din Ravenna şi Santa Maria Maggiore din Roma. Fecioara Maria va fi reprezentată în această scenă abia la începutul Evului Mediu, iar Sfântul Iosif chiar mai târziu. Începând cu secolul al XIII-lea, scena Naşterii Mântuitorului este tot mai des reprezentată în biserică, atât ca grup statuar, cât şi în pictură sau teatrul religios. Sfântul Francisc de Assisi organiza la începutul secolului al XIII-lea spectacole cu oameni şi animale vii pentru a comemora Naşterea Mântuitorului, iar exemplul său este urmat în secolele care au urmat de călugări iezuiţi, franciscani sau orionini, dar şi din alte ordine, în încercarea de a aduce mesajul biblic cât mai aproape de popor. Grupuri statuare având în centru ieslea sunt amenajate în majoritatea bisericilor catolice din Europa. Împărăteasa Maria Terezia şi împăratul Iosif al II-lea al Austriei interzic această practică şi decretează scoaterea ieslei din biserici, fapt ce duce la „adoptarea" ei în spaţiul privat: în majoritatea căminelor din ţările conduse de ei se amenajează iesle care sunt centrul Sărbătorii de Crăciun. Obiceiul de a amenaja o scenă a Nativităţii în jurul ieslei a fost preluat şi în ţări care nu sunt predominant catolice, cum ar fi România. Din păcate, de multe ori, cei care amenajează astfel de grupuri statuare nu sunt atenţi la detalii şi pierd din vedere aspecte importante. Un astfel de aspect este faptul că Pruncul trebuie pus în iesle doar în seara de Ajun, adică atunci când creştinii sărbătoresc Naşterea Domnului. Absenţa din iesle a figurinei ce îl reprezintă pe Pruncul Isus este de natură să sporească emoţia creştinilor, prin aşteptarea plină de speranţă şi bucurie a Naşterii Mântuitorului, a sosirii lui pe pământ, figurată prin aşezarea statuetei ce îl reprezintă în iesle. De altfel, perioada de dinainte de Crăciun este numită în ţările catolice chiar „Advent", adică aşteptarea sosirii Mântuitorului (în latină „adventus" înseamnă „sosire").

Să sperăm că pe viitor chiar şi la Oradea ne vom bucura de apariţia statuetei Pruncului Isus în ieslea amenajată în centru sau la biserici în seara de Ajun, atunci când creştinii sărbătoresc Naşterea Mântuitorului, după o aşteptare în care au făcut fapte bune, înţelegând că spiritul Crăciunului este reprezentat nu de excese de tot felul, de daruri scumpe sau mese îmbelşugate, ci de dragoste, compasiune şi ajutor pentru cei care aflaţi în nevoie. 

Orlando BALAŞ