Rezultatele alegerilor din Moldova confirmă o realitate dureroasă: Basarabia e un proiect eşuat al acestor douăzeci de ani, ca şi România. De fapt, lucrurile se leagă. O Românie neputincioasă nu se poate impune într-o societate, parte rusificată, parte autoexilată, ca forţă de muncă ieftină în Occident.

Demersul de Integrare Europeană are o valoare pur politică. Sigur că e bun în perspectiva democratizării, deci o anumită desprindere de sfera rusească, dar asta nu e totul pentru ca ţara să devină şi-n fapt aşa. Cel mai concludent exemplu e cel al României. Aşa că se va repeta scenariul cu aderarea nemeritată a României şi nimic mai mult, doar că a lor va fi chiar mai puţin meritată. Democraţia de faţadă, formal instituţională, în spatele căreia sunt nişte grupuri mafiote poate duce la o degradare a vieţii şi la o nesiguranţă menită a-i face pe oameni să prefere inerţia sistemelor autoritare. În Moldova, dincolo de un anumit progres început cu revoluţia de-acum un an, iată că nu s-a reuşit capacitarea unei populaţii sărăcite. Sigur că influenţa rusească e încă foarte mare, dar nici eforturile de combatere nu sunt pe măsura ei. Un alt aspect important al scrutinului de duminică, care vorbeşte despre falimentul electoral al forţelor democratice, e dat de slaba participare a diasporei, doar 65.000 prezenţi la urne din cei aproape 1 milion de moldoveni aflaţi în afara ţării. Altfel, raportat la scrutinul de anul trecut, participarea a fost una bună, atunci au votat din afara ţării doar 17.482. Însă, dacă la cei din ţară se poate invoca propaganda şi influenţa rusească plus o anume inerţie de mentalitate, cum de cei plecaţi în vest n-au fost atraşi de alternativa democratică? Explicaţia e dincolo de orice doctrină politică, iar fenomenul e identic cu cel al României, unde, tot aşa, anul trecut, la prezidenţiale, dintr-o diasporă de câteva milioane, au votat puţin peste o sută de mii. Ce înseamnă aceasta? Că dincolo de vorbe şi de spectacole artistice sau discursuri demagogice, acei oameni care pleacă duc cu ei un resentiment faţă de un stat care i-a umilit şi i-a călcat în picioare. E greu să mai pretinzi sensibilitate naţională de la nişte oameni dislocaţi de un sistem mafiot care acţionează doar pentru sine. Poporul e veşnic, dar viaţa durează câteva zeci de ani, spun cei cu gândul la plecare, şi sunt de înţeles. Însă e bine de spus că şi politicienii partidelor democrate din Moldova au şi altceva mai bun de făcut toată ziua, decât ţara, unirea şi alte asemenea frumoase vorbe. Sunt afaceri şi-n Moldova, sunt reţele mafiote ce tranzitează din Rusia, iar dacă ţara se deschide, încetul cu încetul va veni şi mafia din Europa. Lucrurile trebuie privite realist, dincolo de coarda patriotică întinsă prea tare de harfagiii politici de dincolo şi de dincoace de Prut. Republica Moldova nu va intra în Europa cu gândul la unire. Şi dacă stăm bine să ne gândim, unire cu cine? Cu România, care trăieşte momentul ei maxim de dezbinare istorică şi de sărăcie? De unde atâta sete de unire, atâta invocare a acesteia, când în fapt românii fug ca dracu' de tămâie când vine vorba de-a sta uniţi. Adevărurile, oricât ar fi de durerose şi de neplăcute şi oricât ar stimula demagogia lacrimogenă a unora, trebuie privite în faţă. Vorbim de unire acum pentru faptul că voturile din Moldova contează la noi mai mult ca oricând, iar în anii '90, în afară de podul de flori şi cântece, nu s-a întreprins nimic, deşi se putea. Se mută mari moguli cu televiziunile lor acolo, se deschide o piaţă virgină şi pentru şacalii îmbogăţiţi în aceşti 20 de ani de tranziţie românească spre nimic.

Da, din punctul acesta de vedere, va fi unire, dacă nu e şi începută deja. Va fi o unitate deplină între mafioţii de dincoace şi de dincolo de Prut. Podul va fi înflorit de valută şi tranzacţii oneroase. Nu ne îndoim.