În general, în relaţia cu această criză economică s-a putut developa cât de nepregătiţi suntem noi, românii, în a reacţiona prin măsuri concrete, de orice natură, pentru a ameliora efectele crizei. În afară de celebrele tăieri de venituri nu s-a făcut nimic. S-a tăiat, după care s-a stat la cutie. Dar dacă tot numai s-a tăiat, atunci măcar trebuia să existe o echitate. Dar averile bogaţilor n-au fost deranjate cu nimic.

Clientela politică, baronii din orice partid şi-au văzut de treabă. Niciun politician n-a îndrăznit să facă ceva în acest sens, nici măcar la nivel simbolic. Asta pentru că România n-are un Mario Monti, prim-ministrul italian, care dincolo de măsurile de austeritate drastice, a ştiut că nu poţi îndemna la sacrificiu doar marea masă a cetăţenilor, ci trebuie să iei la puricat şi pe cei bogaţi, pentru a depista zona frauduloasă. În acest sens, iniţiativa de a-i vâna pe cei care nu-şi plătesc taxele şi care nu-şi pot justifica averea a fost demarată cu succes. Spre exemplu, există în Italia, filtre de poliţie care opresc posesorii de bolizi de lux. După ce carabinierii îi legitimează pe aceştia, actele ajung la inspectorii fiscalii care ştiu ce trebuie să facă pe mai departe. Cazurile celor care "cabrau" căluţii putere pe şosele, fără să dea socoteală fiscului sunt în creştere. Foarte mulţi nababi care declaraseră la fisc venituri anuale sub 30.000 de euro, atât în 2010, cât şi în 2009, erau posesorii unor maşini care valorau de zece ori mai mult. Exemplele pot continua, care mai de care mai spectaculoase, existând chiar şi aici "peşti mari" prinşi. Proprietari de Ferrari care conduceau maşini de 200.000 de euro şi care erau datori la stat cu milioane de euro, neplătindu-şi de ani buni taxele. Toată această campanie este un exemplu concret de luptă cu evaziunea fiscală. O asemenea măsură aplicată în România ar face ravagii în rândul evazioniştilor băştinaşi, noi fiind ţara unde până şi prin cartiere amărâte de provincie întâlneşti bolizi de lux. La noi există o proliferare a  vilelor, maşinilor de lux, domeniilor, care ar putea bate multe ţări occidentale. Dar cine să  implementeze la noi asemenea măsuri? Politicienii care au nevoie de clientelă ca de aer? Baronii care sunt buni în campanii electorale? Interlopii care sunt şi ei de mare ajutor în bătăliile politice? Grupurile infracţionale organizate care sunt prezente în partide, instituţii de stat? E limpede că ei nu pot decide împotriva lor. Aşa că la noi furtul rămâne nestingherit, la noi e timp doar pentru crize politice. De câteva luni încoace, toţii românii, fără voia lor, au devenit avocaţi, într-o parte sau alta. Toată lumea s-a lansat în discuţii avocăţeşti, bazate pe chiţibuşăreli. Ţară de experţi în legislaţie şi în jurisprudenţă. Între timp, furtul unora a continuat, iar sărăcirea celorlalţi la fel.