Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 s-a instituit  pensia socială minimă garantată, o măsura pe cât de binevenită în plan social, pe atât de  populistă în plan politic, adoptată imediat după alegerile generale şi în pragul alegerilor  prezidenţiale.

De prevederile acestei legi au beneficiat circa 1 milion de pensionari, toţi cei care aveau pensiile mai mici de 350 lei, din care  aproape jumătate erau pensionari proveniţi din agricultură. Deoarece pentru asigurarea acestei pensii minime garantate nu s-au plătit contribuţii corespunzătoare la bugetul de pensii, prin alin. (3) al art. 2. din ordonanţă s-a stabilit că diferenţele se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Aceste diferenţe de sume sunt plătite tot prin Casele de pensii, chiar dacă sunt evidenţiate separat pe cupoanele de pensii, alături de pensiile  pentru care s-a cotizat şi o serie de alte drepturi băneşti acordate în peste 20 de ani prin diferite legi speciale. Toate acestea încarcă uneori nejustificat componenta socială a bugetului de stat şi efortul de susţinere a bugetului de pensii. Pentru toate cele de mai sus, este însă inadmisibil şi imoral să fie invocat atât de des bugetul de pensii, care implică şi corelativa culpabilizare a beneficiarilor - pensionării. Cu atât mai mult cu cât pensionarii, cu excepţiile de rigoare, au suportat din plin şi cu stoicism cea mai austeră perioadă din istoria ultimelor două decenii. În contextul crizei, puterea de cumpărare a "vinovaţilor" s-a erodat constant în ultimii trei ani. Astfel, pensiile au fost îngheţate de aproape trei ani, timp în care au fost grav afectate, în primul rând de creşterea inflaţiei cu circa 20% în această perioadă. Apoi, de la data de 01.01.2010, pensiile au fost diminuate prin impunerea cotei de 5.5% pentru FNUASS. La acestea se adaugă dublarea unor preţuri, de exemplu la benzină, ş.a.m.d., precum şi cheltuielile suplimentare impuse de unele reglementări legale noi. Creşterea TVA este una dintre acestea, apoi majorarea de două ori în această perioadă a impozitului pe imobile, impunerea asigurărilor obligatorii a locuinţelor etc. Efectul acestora este ca, pe aceeaşi sumă de bani la cumpărături, se poate umple  o jumătate de coş faţă de 2008, iar urmare şi a  creşterii cheltuielilor cu încălzirea, puterea de cumpărare a pensionarilor va fi diminuată la  circa 50%. Extrem de grav este însă faptul că nu se întrevede nicio decizie şi măsura optimistă. Astfel, deşi a fost adoptată numai conform voinţei "muşchilor" puterii şi într-un mod  extrem de controversat, noua lege a pensiilor prevede indexarea şi actualizarea acestora începând cu 01.01.2012. În loc să se caute soluţii în acest sens, recent demisul ministeriabil de la muncă a anticipat deja că aplicarea legii nu este obligatorie, ci numai o facultate a guvernanţilor (dacă vor putea). Totodată, aceeaşi opinie pesimistă a fost susţinută  şi de la cel mai înalt nivel, iar bătrânii neamului au fost invitaţi, în plus, să mai sădească un pom cu gândul câ nu o sâ-l vadâ crescând, anticipându-se şi lipsa oricărei speranţe. Mai mult, în aceste zile se discută tot mai frecvent posibilitatea impozitării (cu 16%) şi a pensiilor mai mici de 1000 de lei. Faţă de consideraţiile de mai sus, măsura poate fi  nu numai inumană,  pentru majoritatea celor consideraţi pe nedrept vinovaţi, dar şi  antieconomică. O asemenea măsură ar afecta devastator nivelul de trai a milioane de pensionari, cu multiple şi dramatice efecte, implicit  privind creşterea ratei mortalităţii. Decizia ar afecta grav şi nemijlocit două drepturi fundamentale garantate de Constituţie cetăţenilor: dreptul la viaţă însăşi şi dreptul la un trai decent, căci fericirea nu se poate reglementa. Ea nu poate fi nici definită, nici garantată. Dramatismul acestor decizii şi situaţii este logic reflectat şi în trendul reducerii pe cale naturală a numărului de pensionari, confirmat de breviarul statistic al INS, România în cifre - 2011, conform căruia  mortalitatea, ca a doua componentă a mişcării populaţiei a rămas relativ ridicată, înregistrând o continuă şi semnificativă creştere în ultimii ani. În mod evident, numărul asistaţilor social va stagna şi se va micşora  treptat, dar în aceste condiţii numărul pensionarilor poate înregistra o accelerată şi dramatică scădere. Vor fi deci mai puţini falşi vinovaţi fără vină, sau poate ne vom intra în normalitate. În schimb, bugetul de pensii se va menţine  sau va creşte, dar o echilibrare pe termen scurt a acestuia nu poate fi  anticipată. Între deciziile de creştere a numărului salariaţilor, deci a contribuabililor la acest buget, consider că, de lege ferenda şi-ar găsi loc şi o măsură legală de stimulare  fiscală a angajatorilor care încadrează compatrioţii din diaspora ce doresc să revină şi să lucreze în ţară. Din păcate însă, se discuta aproape exclusiv despre măsuri de austeritate, ale căror efecte sunt contraproductive şi dramatice, în detrimentul măsurilor  active de creştere economică, cu impact financiar benefic şi impact social pozitiv. Poate a sosit timpul căutării adevăraţilor vinovaţi, pe care numai poporul suveran îi mai poate găsi. Nicolae SĂLĂJAN