Moto: "Suntem foarte greşiţi când socotim că vreun defect, oricare ar fi el, poate să excludă orice virtute, sau când privim alianţa dintre bine şi rău ca ceva anormal sau o enigmă" - Vauvenargues

Asistăm la o apatie naţională derutantă. Nu este vorba că nimeni parcă nu vrea să facă ceva pentru interesul comun, fără de care nu se poate împlini nici un interes privat, dar cel mai adesea ai senzaţia că există o opoziţie activă. Vezi în exerciţiu voinţa de a nu vrea nimic. Este acesta un mintal colectiv bolnav. Totul pare golit de conţinut sau cu un conţinut pervers.

Vezi tineri care nu fac şcoală sau facultate pentru a şti ceva, pentru a fi competitivi, ci pentru a avea o diplomă fără acoperire. Vezi aşa-zişi politicieni care fac politică nu pentru a sluji unui deziderat politic ori ideologic, ci pentru a-şi cârpi o situaţie socială pe seama unor lozinci în care nu mai crede nimeni. Vezi oameni care cer să fie plătiţi pentru a munci şi nu muncesc pentru a fi plătiţi. Vezi patroni care cer salariaţilor muncă în contul dreptului la muncă şi nu pentru a le onora munca, patroni care nu înţeleg că pentru a câştiga pe termen lung trebuie ca şi angajaţii să câştige. Vezi milioane de tineri, care, în loc să muncească oricât de dur la ei acasă, pentru a urni societatea, preferă să fie slugi în largul lumii. Vezi oamenii care s-au zbătut furibund pentru a se aşeza pe scaunul de răspundere, nu pentru a onora răspunderea, ci pentru a cânta cucurigu la mesele festive. Totul este ca într-un vis grotesc, în care nu există nimic autentic. Nu mai crede nimeni în nimic. Singurele societăţi vii sunt acelea în care oamenii cred în ceea ce fac, chiar dacă acel ceva este greşit. Nu poţi avea încredere în cineva care nu crede în nimic. De aceea nimeni nu are încredere în nimeni. Totul este vopsit, iar dincolo este vid. Există o lipsă de responsabilitate, la toate nivelurile, care te stupefiază. Interese de importanţă naţională sunt abordate şi tratate ca în bălegarul din faţa şatrei. Acum a văzut tot muritorul cu câtă incompetenţă şi iresponsabilitate s-au făcut aşa-zisele privatizări, distrugând o ţară. Iar cei care au făcut-o, cei care sunt aceeaşi de 20 de ani, pretind să fie şi aplaudaţi. Dar marea, cea mai mare problemă este că românii nu sunt în stare să se unească. Unde se adună doi, apare al treilea care aduce cu el ura şi dezbinarea. Mai mult, şi-au pierdut şi cultul valorilor, orice nespălat şi necioplit are pretenţia că se poate trage de brăcinar şi considera egal cu orice altfel de om. Şi totuşi nu aceştia sunt majoritarii. Mulţi, foarte mulţi oameni de calitate s-au retras în carapace, nevrând să aibă de-a face cu ceilalţi. Dar aceasta este şi o fugă de responsabilitate. Teoriile nihiliste vehiculate pe seama naţiei sunt arme propagandistice. Un singur exemplu despre calităţile etniei, elevii olimpici care ne înscriu între primele 10 naţiuni ale lumii, deşi noi reprezentăm doar 0,307% din omenire, şi exemplele pot continua. Că ne sufocă o imensă caracatiţă mafiotă, pretins politică este altceva. Pentru toate acestea trebuie, în primul rând, să ne trezim şi să fim reactivi, să ne comportăm ca nişte oameni vii. Nu contează cât de greu ai căzut. Contează dacă ştii să te ridici şi să mergi mai departe. Trebuie să fie viu fiecare la locul lui de muncă, din societate, să fie atent pe unde se duce şi ce face.