Vremurile când pactul de coabitare era fluturat sub ochii mirați ai eurosultanilor de la Bruxelles s-au dus de mult. Nimeni nu se aștepta să apară, dar, odată fluturat precum o platoșă în fața greilor Europei, nu i s-a prezis o soartă lungă. Fusese încropit pe un colț de masă în nopțile de coșmar, când, prin țară și aiurea, goarnele portocalii vesteau grozăvia loviturii de stat. De aceea, pactul a avut picioare scurte, ca și minciuna din care a fost plămădit.

Pactul și-a dovedit utilitatea numai atunci când primii doi demnitari ai statului român au rămas fără hârtie igienică. O vreme a fost reciclat și pus la uscat, însă noi furtuni l-au aruncat la gunoi. Făcut cocoloș, l-a izbit pe premier drept între ochi: "un plagiator și un mincinos", l-a vitriolat în direct președintele, care deja încolțea în minte planuri de moșier pe când o ieși la pensie. Chemat la luptă dreaptă, ca între bărbați, plagiatorul a trimis la încălzire o comisie de anchetă, iar moșierul în devenire și-a trimis fata notăriță să semneze actele. Creditul era deja rezolvat pe linie de partid, servicii și de stat. "Ăsta e președintele care a vândut interesele României și care își bagă fetele în lucruri necurate", aruncă  premierul, lovind și el sub centură cu pactul făcut buzdugan.

Moșit ca pact de stabilitate, singura constantă a lui a fost, de fapt, instabilitatea. Cu doi tați și mămica Românică trimisă la produs, avortul nici nu mai pare o soluție imorală. Mai ales când te-ai pupat indecent pe bot, nu de mult, cu Varanul turnător. Problema e că, acum, Varanul se pupă pe bot cu alții, iar în politică, cine nu-i cu tine sigur e curvă. Așa, avortat și ca vai de el, pactul de instabilitate s-a ascuns acum în bugetul de stat unde crește și prinde puteri. Acum se numește șapte-eurocenți-din-acciza la benzină și vrea să viziteze Parlamentul și Palatul Cotroceni de mai multe ori și, mai târziu, Curtea Constituțională. De el atârnă salariile și pensiile, depresiile românilor, ora exactă și cădelnița popilor din biserici - este micuța gaură neagră din centrul bugetului care va devora întregul univers fiscal mioritic. Din cauza lui, politica a luat-o oficial pe trei cărări și nici ministrul de Finanțe nu va ști să spună dacă apa de foc care le-a luat tuturor mințile a fost accizată sau nu. Președintele "e într-un film doar al lui", a sunat verdictul premierului, în plus e "speriat, irascibil și matrafoxat", i-a servit pe tavă, ca un chelner pe jupân, purtătorul său de cuvânt.

Hârtia suportă multe și, iacătă, oglinda televizorului și mai multe. Începuturile flegmării cu ocări s-au născut în țara democrației originale deodată cu gloanțele înfipte în zidurile cazarmei din Târgoviște în ziua de Crăciun. Hârtia ziarului își aduce aminte de acel mizerabil "Fir-ai al dracu', maiestate", precum sticla televizorului de minerii care plantau panseluțe în București, făcând găuri cu ciomagul în capetele studenților. Atunci a încolțit sămânța răului găunos ascuns în limbajul politicului de la noi, pentru a înflori ca un crin otrăvit într-o Românică tot mai săracă și nefericită, dar poleită în albastru, cu steluțe europene la epoleți și microfoane americane la timpane.

Limbajul otrăvit a fost cultivat cu aruncătorul de căcat agățat în spate și ventuza de ieșire pe gaura gurii unor oameni care s-au dat politicieni sau ziariști, dar nu erau nici una, nici alta. Au făcut deservicii tot mai puținilor oameni integri din profesiile respective, în particular. Și meseriilor respective, în general. De aici s-a extins incendiul de nesimțire ce devorează întreaga societate. La fel cum Roma nu a fost incendiată de un împărat nebun, nici portul Rouen nu a fost pus pe jar de un căpitan de cursă lungă ce privea busola chiorâș. Amândoi au fost doar benzina aruncată pe văpaie, iar ceilalți suflă în jar să o stingă, dar încing pălălaia. Cei șapte eurocenți chiar nu mai contează. Sunt doar una din  anomaliile care ne fixează în universul mitocăniei și al lipsei de educație.

Toți oamenii noștri politici sunt învățați. O arată cv-urile pline de titluri. Însă oamenii ca specie nu sunt diferiți biologic față de oamenii din epoca de piatră. Diferența o face educația, care, așa cum frumos o spune Antoine de Saint Exupery, se situează înaintea învățării. Ea alcătuiește omul.