Marţi, la Sudrigiu, a avut loc o nouă întâlnire a Consiliului Consultativ de Administrare de pe lângă Administraţia Parcului Natural Munţii Apuseni, unul dintre punctele de pe ordinea de zi fiind şi propunerea de schimbare a categoriei de management pentru zona Padiş-Lazuri, din zona de conservare specială în zona de dezvoltare durabilă a activităţilor umane, fapt ce ar înlesni dezvoltarea unei investiţii. În zona respectivă se doreşte realizarea unei staţiuni de către un grup de investitori străini şi români, proiect contestat de ecologiştii orădeni.

Ecologiştii anunţă respingerea propunerii
Decizia Consiliului Consultativ de Administrare (CCA) este capitală în ceea ce priveşte viitoarea investiţie. Într-un comunicat de presă remis de Centrul Regional de Supraveghere Ecologica "Munţii Apuseni" Oradea, se arată că propunerea de schimbare a categoriei de management nu a primit avizul Consiliului Consultativ de Administrare al Parcului Natural
Apuseni. "Motivele principale se referă la: amplasamentul propus (aflat actualmente în zona de conservare specială, care concentrează o mare diversitate de specii protejate şi rare; dimensiunea propusă pentru viitoarea staţiune, considerată neconformă cu principiile turismului în arii naturale protejate, o dezvoltare de acest calibru punând în grav pericol o serie de habitate şi specii prioritare pentru conservare", precizează comunicatul ecologiştilor.

Investitorii susţin că dezvoltarea începe să prindă contur
De cealaltă parte, însă, reprezentanţii investitorilor au o altă părere vizavi de rezultatul întâlnirii de la Sudrigiu. "Propunerea a întrunit 17 voturi pentru, 12 contra şi 6 abţineri. Interpretările diverse pe marginea votului CCA sunt pur speculative, au afirmat mai mulţi specialişti în drept. Potrivit acestora, situaţia este foarte clară, indiferent de expresia literală a textului din Statutul CCA. Într-adevăr, expresia "majoritatea" (adică jumătate plus 1) din voturile celor prezenţi nu poate însemna, nici logic, nici legal, altceva decât majoritatea absolută din voturile exprimate într-un cvorum legal şi statutar întrunit. Totalul voturilor exprimate sunt 29, din care cele favorabile, adică 17, exced evident jumătate plus unu. Voturile celor prezenţi nu pot însemna decât numărarea celor care s-au exprimat votând fie pentru, fie contra", se arată în comunicatul transmis de reprezentanţii investitorilor.

Interesaţi să investească în Padiş s-au anunţat mai mulţi investitori români, dar şi străini, printre care şi fonduri de investiţii imobiliare din Anglia, antreprenorul francez Vinci, unul dintre cei mai mari din Europa, ca şi un grup de firme italiene. Actualul administrator de proiect, societatea română Compania de Tursim, Hoteluri şi Restaurante Padiş, susţine că a investit până acum aproape 2 milioane de euro în studiile necesare, dar aprobarea finală a tot fost amânată.