Municipalitatea orădeană se află în aceste zile în febra licitaţiilor, toţi ochii fiind îndreptaţi spre aceste activităţi de evaluare a ofertelor firmelor interesate de marile investiţii ce vor fi demarate în Oradea. Modul în care se va face adjudecarea acestora este şi un prim test pentru administraţia Bolojan pentru a ne convinge că promisiunile din campania electorală de acum un an sunt reale. Până acum, subordonaţii lui Bolojan nu au demonstrat că "firmele de casă" nu ar mai fi agreate de municipalitate. În plus, la angajarea acestora, funcţionarii orădeni nu au ţinut cont de lista cu companiile care prezintă risc în achiziţii publice, în continuare constructorii care nu şi-au respectat termenele de execuţie fiind privilegiaţi.

Pe rolul comisiilor de evaluare din cadrul Primăriei Oradea se află trei licitaţii. Bătălia cea mai mare se dă în acest moment pentru contractul de execuţie a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii străzi din municipiul Oradea. Emoţiile vor lua sfârşit azi, când se pare că vor fi anunţate rezultatele. Deşi valoarea lucrărilor de întreţinere drumuri orădene a fost estimată de proiectant la 121 milioane lei, Selina & Co. s-a angajat să le presteze pentru doar 78.993.667 lei, fără TVA, urmată de SC Delta ACM 93, cu 87.653.036 lei, fără TVA, de SC Strabag, cu 88.121.403 lei, fără TVA, şi SC Drumuri Orăşeneşti, cu 89.690.123 lei, fără TVA, în timp ce SC Euro Strada a ofertat 117.198.012 lei, fără TVA.
Presupusa câştigătoare ar fi compania Selina, care a venit cu preţul cel mai mic. Acest lucru nu înseamnă şi o garanţie a calităţii lucrărilor ce vor fi executate. Specialiştii spun că în realitate suma corectă este cea care se apropie de valoarea estimată de proiectant. În niciun caz, preţul cel mai mic nu vine să ofere calitate, ci din contră, executantul vine cu preţuri mici, de dumping, tocmai pentru a câştiga lucrările, iar ulterior, pentru a nu ieşi în pierdere, are două căi: fie face rabat la volumul şi calitatea lucrărilor, fie vine cu facturi suplimentare.
A doua licitaţie are ca obiect amenajarea Grădinii Zoologice Oradea. Valoarea estimată, fără TVA, a modernizării acesteia se ridică la 16 milioane lei. Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii Primăriei abia luni vom afla numele firmei care va executa lucrarea.

Cea de a treia licitaţie în evaluare este cea care priveşte amenajarea de parcări şi alei în municipiul Oradea. Conform anunţului procedurii, valoarea estimată a lucrărilor se ridică la suma de 18 milioane lei. Miercuri va fi anunţată şi în acest caz numele firmei câştigătoare.