O atenţie deosebită în cadrul acestui comentariu merită acordată actualului PSD. Mulţi analişti sunt de părere că, pe fondul evenimentelor din ultimul an, moţiunea "1.000 de zile de haos - Sfârşitul guvernării de dreapta" reprezintă cântecul de lebădă al partidului mamut care se revendică drept continuator al celui de-al treilea Front (Frontul Salvării Nationale - emanaţie a Revoluţiei din rândul celor care voiau să edifice un socialism cu faţă umană, după Frontul Renaşterii Naţionale din perioada dictaturii carliste şi Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste din deceniile VIII şi IX ale secolului trecut), iar pentru mulţi este chiar succesorul fostului PCR.

Motorul partidului a fost actualul său preşedinte de onoare, Ion Iliescu. Istoria acestui partid în perioada "democraţiei postdecembriste" are presărate ca repere principale: momentul iniţial, cel al naşterii, când, într-un acces de dezarmantă sinceritate, Ion liescu îi îndemna (era în 22.12.1989) pe cei care preluaseră puterea să meargă să ... ia lumină, la... Ambasada Sovietică. În noiembrie 1996 organizează alegerile generale şi pierde puterea, făcând posibilă, printre altele, accederea lui Mircea Geoană (cel care şi-a început activitatea profesională ca inginer în Oradea) în postul de ambasador al României în SUA. Partidul revine la putere în 2000, cu Adrian Năstase preşedinte, impunându-l de această dată ca lider al diplomaţiei româneşti pe Mircea Geoană. După o guvernare autoritară, în care a tins asimptotic să (re)devină partid-stat, organizează alegeri generale (în 2004) pe care teoretic le câştigă, dar devine cel mai puternic partid... de opoziţie, urmare a eşecului candidatului său în alegerile prezidenţiale şi a prestidigitaţiei celui despre care se spunea (scria) în perioada campaniei din aprilie - mai a.c.: "Băse e cool!". Urmează o perioadă de puternice frământări, în urma cărora Mircea Geoană ajunge preşedinte al partidului. Dacă la finele lui 1989, liderii partidului se simţeau datori să dea raportul imediat la Ambasada URSS, acum s-a ajuns ca ambasadorul SUA să vină personal pentru a transmite poveţe şi sarcini, direct la sediul PSD (un eveniment de acest tip fiind amplu mediatizat de către presa centrală, atunci când Nicholas Taubman l-a scos din şedinţă pe preşedintele PSD, reproşându-i că sprijinind guvernul în funcţiune este... de partea ruşilor).
Regretatul analist politic Octavian Paler spunea în premieră, în urmă cu circa 5 ani, despre ţara noastră că aduce din ce în ce mai mult cu un stat sub ocupaţie străină. Cu puţin timp în urmă, ambasadorul SUA a dezvelit, în Parcul Kiseleff, din Capitală, un nou monument dedicat militarilor americani care au bombardat ţara noastră în cel De-al II-lea Război Mondial (raidurile aeriene ale SUA din România au pricinuit atunci destul de puţine pagube celor vizaţi de bombardamentele strategice, dar au curmat mii de vieţi nevinovate şi au produs pagube materiale estimate la circa 193 miliarde de lei la nivelul anului 1945. Numai la Bucureşti, bombele aruncate aiurea au curmat peste 3.000 de vieţi în rândul civililor, iar câteva sute de imobile au fost distruse în cele peste 50 de raiduri aeriene întreprinse de americani atunci). Interesant de reţinut este faptul că evenimentul (mai mediatizat decât dezvelirea la Cluj-Napoca a bustului lui Wodrow Wilson, cel care, promovând şi susţinând "dezrobirea noroadelor", a făcut posibilă Unirea cea Mare) a avut loc nu departe de locul unde, înainte de 1989, s-a aflat statuia "Soldatului sovietic eliberator". Deci asta a ajuns glorioasa naţie română, călăuzită de "emanaţii" care, prin tot felul de artificii democratice, se perindă (principiul rotaţiei cadrelor, consacrat în vechiul regim) la conducerea României: să schimbe statuia unui soldat "eliberator" cu statuia altui soldat "eliberator"?
Cum să nu te prăpădeşti de dragul unui partid condus de domnul inginer Mircea Geoană (cel bătut măr de Băsescu în campania pentru Primăria Bucureştilor) în aceste condiţii? Ion Cristoiu scria zilele trecute un inspirat editorial despre evoluţia din ultimul timp a lui Geoană, asemănându-l cu un muribund care-şi mişcă inutil şi haotic membrele în mijlocul unei ape adânci.

Bine-bine domnule Cristoiu, se îneacă el Geoană, dar cu PSD-ul cum rămâne? Acum că a reuşit să ajungă pe placul americanilor (care cred că din tot ce e roşu doar Coca-Cola este bună) să moară şi el precum măgarul ţiganului, după ce acesta exersase îndelung până să-l înveţe să trăiască fără mâncare? S-o mierlească el mai rău decât PNŢCD-ul, care, după cum spuneam în partea întâi a comentariului, încă... mai dă din picioare?