"Bihoreni cu care ne mândrim" şi "Măşti sub ploaie" - Dublă lansare de carte
Editura Duran's şi Revista Zi de Zi au organizat, luni, 21 decembrie, o dublă lansare de carte: "Măşti sub ploaie", de Maria Vesa Aursulesei, şi "Bihoreni cu care ne mândrim", a Cristinei Liana Puşcaş. Evenimentul s-a bucurat de un public numeros şi a fost animat de momente muzicale.
Prima carte lansată, "Măşti sub ploaie", a Mariei Vesa Aursulesei, este o culegere de editoriale care au fost publicate, săptămânal, în revista Zi de Zi. "Maria Vesa Aursulesi nu este un publicist obişnuit, aşa cum întâlnim astăzi la diverse ziare şi reviste. Nu este un publicist care încearcă să bulverseze atenţia cititorului. Este un publicist care scrie cu sufletul, care emoţionează, un autor total implicat în realitate", a spus, în prezentarea sa, poetul Alexandru Sfârlea. "Autoarea scrie despre tot ce vede, în ţară, peste hotare, descrie empatic, iar textul ei are efect vindecător", a mai subliniat poetul. În completare, conf. univ. dr. Dan H. Popescu a subliniat plasticitatea textului, a titlurilor care vorbesc de la sine, de la titlul de editorial până la cel al cărţii, care ne provoacă să descoperim adevărul sub chipuri de măşti. Titlul cărţii a fost explicat inclusiv de autoare: "Este foarte greu să supravieţuim într-o lume atât de pragmatică, a minciunii şi a manipulării, altfel decât cu o mască".
Cea de-a doua carte lansată, "Bihoreni cu care ne mândrim", este un volum cu 82 de interviuri care poartă semnătura Cristinei Liana Puşcaş. Realizate din mai 2014 şi până în prezent, interviurile prezintă regizori, pictori, designeri, scriitori, profesori, studenți, elevi, ingineri, până la artişti plastici, actori, poeţi, arhitecţi, sportivi, cântăreţi, tineri şi mai puţin tineri. În carte orădenii vor găsi personalităţi diverse, de la criticul de teatru Elisabeta Pop, inventatoarea Simona Bişboacă, regizorii Tudor Chirilă și Marian Crișan, Ana Blandiana, scriitorul Mircea Pricăjan, coregraful Levi Lenonn Cosma, solista Oana Lianu, sculptorul Dumitru Paina, actorul Şerban Borda la tinerii cu un viitor strălucit ca Horia Onița - președintele Consiliului Național al Elevilor, Tudor Ursente - specialist în comunicare, actriţa Anda Tămăşanu, viitorul regizor de teatru Alexandru Weinberger Bara sau violonistul Remus Rîmbu. "Bihoreni cu care ne mândrim este căutarea mea despre ce-i face pe oameni fericiţi. Este o carte născută din dorinţa de a cunoaşte şi de a scoate la lumină oameni de valoare, mai puţin promovaţi de mass-media locală, din breasla căreia şi eu fac parte. Jurnalist la cotidianul Crişana, mă confrunt cu «cenzura» temporală impusă de avalanşa de evenimente care se revarsă, oră de oră peste noi, gazetarii, răpindu-mi din răgazul de a «sta şi cujeta» la adevărata esenţă a vieţii. Prin acest proiect, «Bihoreni cu care ne mândrim», revista Zi de Zi Oradea & Bihor mi-a oferit răstimpul necesar pentru a «investiga», săptămânal, vieţile unor oameni cu totul speciali, care trăiesc sau care s-au născut pe aceste meleaguri, dar care au dus renumele judeţului dincolo de hotarele lui. Interviurile mi-au relevat bucuria regăsirii, şi în oamenii simpli de lângă noi, a unor fiinţe de excepţie, de o calitate morală superioară celor care umplu zi de zi, paginile ziarelor, care sunt profesionişti desăvârşiţi şi care, dincolo de toate acestea, sunt oameni cu poveşti impresionante, cu experienţe de viaţă frumoase şi care merită redate cititorilor", a precizat Cristina Liana Puşcaş.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.