„Scrierile" lui Nicolae Iştoc
Recent, la Editura Treira din Oradea, a apărut primul volum din „Scrieri", de Nicolae Iştoc, care reuneşte primele trei cărţi publicate de scriitorul orădean: „De vorbă cu Darlingtonia", „În căutarea Darlingtoniei" şi „Dialog între un ateu şi un creştin".
Totodată, cartea reuneşte citate din diverşi autori îndrăgiţi de scriitor, printre care: Omar Khayyam, Arthur Schopenhauer, Shakespeare, Eminescu, precum şi poeţi care sunt în viaţă, cum ar fi: Maria Niculescu, Alexandru Priboieni şi Iulian Nuţă. De asemenea, cartea mai cuprinde fotografii cu fiul şi soţia sa, în trei ipostaze, iar în final, se găseşte colţul sacru al bibliotecii scriitorului Nicolae Iştoc, închinat „zeilor" săi: unicul şi preaiubitul său fiu Cătălin, şi iubita sa soţie Caty - "Darlingtonia". Pe de altă parte, scriitorul Nicolae Iştoc a fost publicat în lucrarea "Medalioane", de Florin Grigoriu, apărută la Editura Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, un fel de dicţionar în care sunt cuprinşi diverşi autori români, printre care şi Florian Lazăr şi Aurora Pordea, ambii orădeni.
Scriitorul Nicolae Iştoc are în plan şi editarea celui de-al doilea volum de "Scrieri", care va cuprinde alte trei cărţi semnate de autor, toate de teatru, volum care va apărea la sfârşitul anului viitor.
Ai hernie la creieras, mosulica Sandu de la Pericei ? Esti si tu ca ei,daca le ei apararea acestor rebuturi jalnice.Mai, baiete, vezi ca ti-ai pus papionul invers... . .
Asa-zisa Liga a scriitorilor romani este este locul unde si-au gasit salas vreo 200 de veleitari, diletanti si grafomani -patronati de ,,scriitorul" Al. Fl. Tene _ iar unul dintre cei mai innspaimantatori dintre ei este acest Istoc din Oradea.Este revoltator cum ,,Crisana" ii tot ofera spatiu pt. toate ineptiile si gogomaniile!! Ati citit vreodata ceva de acest grafoman _ Ti se face piele de gaina pe creier !