„Scrisori către părintele Dan" - Confesiuni spirituale în versuri
Sala de şedinţe a Protopopiatului Ortodox Român Oradea a găzduit luni după amiază invitaţi de seamă şi personalităţi, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor Cornel Popa, la lansarea volumului „Scrisori către părintele Dan", a autorului Marin Beşcucă. La masa de prezidiu au stat alături de autor Protopopul de Oradea Dorel Octavian Rusu, părintele Dan Lele, cel căruia îi este dedicat volumul, şi Ioan Moldovan, directorul Revistei Familia. Pentru autorul acestui volum de poezii este a şaptea apariţie editorială şi prima pe care şi-o lansează la Oradea. Cartea a apărut în Biblioteca Revistei Familia, într-un an de mare sărbătoare.
„Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la înfiinţarea revistei Familia. Este o mare sărbătoare pentru bihoreni şi pentru întreaga cultură românească, pentru că nu mai există o astfel de revistă în România", a spus Ioan Moldovan. Astfel, volumul se face părtaş la această istorie, apărând în cadrul unei serii literare de excepţie din cadrul bibliotecii Revistei Familia.
„Eu sunt specialist în citirea cărţilor laice, de beletristică. Ori acest volum nu este strict de literatură, dar este o carte care ne îngăduie să fim împreună", a spus directorul „Familia". „Cartea este o generozitate din partea autorului de a împărţi cu noi averi lăuntrice. Este o spovedanie, o mărturisire, o succesiune de confesiuni la care suntem făcuţi părtaşi", a mai subliniat Moldovan. „Autorul s-a născut în localitatea Corabia, iar corabia destinului l-a adus aici. Călătoriile şi scufundările sale deloc turistice sunt încordate. O singurătate copleşitoare din care iese făcând aceste confesiuni care se aseamănă cu literatura mistică, sunt confesiuni scrise în transă", a mai precizat Ioan Moldovan. Astfel, cititorul care va deschide volumul va găsi „O poezie ca o înălţare spirituală, o înălţare care pe autor îl costă foarte mult din punct de vedere al pătimirii".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.