„Stabat Mater", la Filarmonică - O capodoperă de profunzime şi smerenie în faţa destinului
La pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul Florentin Mihăescu, iar soliştii vocali care au evoluat în concert sunt: Irina Iordăchescu - soprană, Opera Naţională Bucureşti; Sidonia Nica - mezzo-soprană, Opera Naţională Bucureşti; Ruben Mureşan, tenor (studii la Bucureşti, Boston), colaborează cu multe opere şi filarmonici din ţară şi SUA; Marius Manyov - bas, Opera Naţională Timişoara (solist până în anul 2000), în prezent prof. univ. la Timişoara. Evenimentul muzical a avut loc cu participarea Corului Filarmonicii orădene, dirijor Laszloffy Zsolt. „Colaborez cu Orchestra orădeană din timpuri imemoriale. Nu mai ştiu când am avut prima colaborare, dar foarte demult. Mă bucur că Oradea s-a întregit cu corul, pentru că în acele timpuri aduceam noi corul de la Cluj, ceea ce implica eforturi financiare şi organizatorice considerabile", a spus dirijorul Florentin Mihăescu într-o conferinţă de presă. Singurul său regret este că „s-a ajuns dintr-un cor mai mic, într-unul şi mai mic", dar şi că „membrii acestuia sunt angajaţi cu jumătăţi de normă, motiv pentru care repetiţiile nu sunt cele normale". Todor Albert, directorul general al Fialrmonicii, a precizat că acest concert marchează împlinirea a 170 de ani de la naşterea compozitorului Antonin Dvorak, menţionând că şi concertul de joia viitoare va fi dedicat acestei aniversări. Pe de altă parte, Todor Albert a anunţat la conferinţa de presă că săptămâna trecută a avut două întâlniri: una cu profesorii de muzică din Bihor, iar luni, cu corpul profesoral al Facultăţii de Muzică din Oradea. „Am cerut să facem front comun pentru a aduce cât mai mulţi tineri la concertele noastre. La Facultatea de Muzică, de exemplu, am venit cu propunerea ca în fiecare zi de luni, în cadrul programului, să se facă o analiză a concertelor susţinute cu o săptămână în urmă, joia, motivând astfel atât studenţii cât şi profesorii să vină la concerte", a menţionat directorul Filarmonicii. Todor Albert este convins că, în acest mod, se va naşte un nou val de melomani care va umple sala de spectacole Enescu-Bartok.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.