"Vetre folclorice" la Ştei
Duminică, 12 februarie 2012, de la ora 14.00, la Casa de Cultură din Ştei, va avea loc Festivalul concurs "Vetre folclorice". Organizatori sunt Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Primăria şi Casa de Cultură Ştei. Sunt invitate ansambluri folclorice, grupuri vocale de muzică populară, tarafuri şi orchestre de muzică populară, rapsozi şi povestitori, solişti vocali şi instrumentişti de pe Valea Crişului Negru, de la Criştior, Vaşcău, Lunca, Ştei, Rieni, Pietroasa, Bunteşti, Drăgăneşti şi Budureasa. Invitate special la această tradiţională manifestare sunt solistele vocale Violeta Gherman şi Ioana Urs, afirmate în concursurile interjudeţene şi naţionale în ultimii ani, cu un repertoriu autentic şi prezenţă scenică deosebită.
Si noi , Craisorii Steiului , participam, si speram sa castigam !