În perioada 8-13 februarie, la Roma, va avea loc vizita "Ad-Limina" a membrilor Conferinţei episcopilor catolici din România. În anul 1585, Papa Sixtus al V-lea, prin Constituţia "Romanus Pontifex", a introdus vizitele "Ad Limina apostolorum", la care găsim referiri şi în Epistolele lui Paul către Galateni.

 

Conform Canonului 399 din Codex Iuris Canonici (Codul de Drept Canonic Bisericesc), fiecare episcop diecezan are obligaţia ca, din cinci în cinci ani, să întocmească o dare de seamă despre activitatea diecezei şi să o prezinte Sfântului Părinte. După predarea raportului diecezan, episcopii întreprind un pelerinaj la mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul (ad limina apostolorum - la mormintele apostolilor) şi o vizită particulară la Sfântul Părinte.

Vizita "Ad Limina" a membrilor Conferinţei episcopilor catolici din România va începe luni, 8 februarie, de la ora 7.30, printr-o liturghie solemnă, care va fi celebrată la mormântul Sfântul Apostol Petru, aflat în Cetatea Vaticanului, în Bazilica Sfântului Petru. În cadrul şederii de o săptămână, episcopii vor avea întrevederi cu oficialii Curiei Romane şi cu responsabilii diferitelor dicasterii, vizitând şi alte instituţii de învăţământ şi de cultură din Roma.