În jur de 100 de "seniori" ai Oradiei au umplut, ieri, Sala Amfiteatru a Bibliotecii Judeţene, dornici să afle cât mai multe informaţii despre cursurile gratuite de iniţiere în utilizarea PC şi a Internetului, organizate de Bibliotecă. Acestea vor debuta luni, 8 martie, şi se vor desfăşura aproximativ opt săptămâni, în zilele de luni, miercuri şi vineri, între orele 9.00-11.00, respectiv între 13.00-15.00, la sediul central al Bibliotecii. Cursurile vor fi susţinute de formatorii Viviana Pop, Paul Zoţ şi Florin Cheregi.
