Agenda culturală
Primăria comunei Girişu de Criş organizează sâmbătă, 15 septembrie, o nouă ediţie a Zilei satului Girişu de Criş. Deschiderea oficială a manifestărilor va avea loc la ora 11.00, urmând ca între orele 11.30 şi 15.00 să se desfăşoare jocuri şi întreceri sportive. Începând cu ora 15.30 şi până la ora 20.00, pe scena amenajată special pentru acest eveniment vor urca membrii Ansamblului Auşana şi ai Ansamblului Poienarii. Invitaţi speciali sunt Cornel Borza, Sânziana Toader şi Sabina Leonte. Manifestările se vor încheia cu un foc de artificii, programat pentru ora 20.30, dar şi cu o discotecă.
Abonamente la Filarmonică
Filarmonica de Stat Oradea oferă melomanilor orădeni abonamente pentru stagiunea de concerte 2012/2013. Tipurile de abonamente sunt următoarele: pentru toate cele 38 de concerte ale stagiunii, în funcţie de categoria locului, la preţurile de 200, 250, 340 sau 380 lei; pentru 10 concerte, la alegere, la 140 lei sau 70 lei cu reducere; pentru cele 4 concerte educative tematice - 24 lei. Preţurile biletelor, tot în funcţie de categoria locului, sunt următoarele: 10, 15, 19, 21 sau 25 lei. Orarul casei de bilete este de luni până vineri, între orele 11.00-15.00, str. Moscovei nr. 5. Informaţii suplimentare la tel.: 0259-430.853, 0770-111.309, 0728-078.721 sau pe www.oradeaphilharmony.com. Deschiderea stagiunii va avea loc joi, 20 septembrie, de la ora 19.00, în sala de concerte "Enescu-Bartok". În program: Carl Orff - "Carmina Burana". Dirijor - Romeo Rîmbu, solişti - Nicoleta Colceiar (soprană), Valentin Racoveanu (tenor) şi Cristian Ardelean (bariton). Participă Corul Filarmonicii şi Corul "Fiat Lux", dirijate de Laszloffy Zsolt şi Antonia Monica Nica.
Salonul "Bihorul Pitoresc"
Joi, 13 septembrie, ora 22.00, este termenul până la care artiştii fotografi şi profesionişti din ţară şi din străinătate se mai pot înscrie la Salonul Naţional de Artă Fotografică intitulat "Bihorul Pitoresc", organizat de Asociaţia "Euro Foto Art" Oradea, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. Scopul organizării Salonului Naţional este prezentarea şi promovarea valorilor turistice ale judeţului Bihor. Participanţii trebuie să prezinte câte cinci imagini alb-negru (secţiunea A) şi color (secţiunea B). Informaţii suplimentare la office@eurofotoart.ro, eurofotoart.ro@gmail.com, telefon: 0741/ 212.111. 0726/ 292111.
Noua ne place de AUSANA,sunt foarte buni si ii asteptam cu drag la Giris.