Informațiile agențiilor de presă străine, acceptate în „anumite limite” (ca să nu supere coaliția de la putere) și de unele ziare și televiziuni românești –arată situația financiară dezastruoasă a Țării. Pe scurt, cheltuielile sunt mult mai mari decât veniturile statului. Datoria externă a ajuns în jur de 140 miliarde euro. Pentru plățile curente cerute de onorarea pensiilor, asigurarea investițiilor ș.a., statul român se împrumută anual, câteodată de două-trei ori pe an, la cele mai înalte cote ale dobânzii, de la băncile din străinătate.

„Metoda Bolojan” de a reduce cheltuielile publice prin scăderea drastică a funcționărimii din instituțiile statului nu aduc economii importante la buget. Rezultatul este doar tensionarea societății românești. Cei vizați vor declanșa greve și opoziții de tot felul, care, alături de alte nemulțumiri, vor arunca țara în haos. Asta nu înseamnă că nu trebuie să se pună frână creșterii numărului angajaților statului chiar și acolo unde nu este cazul, respectiv unde buna funcționare a instituțiilor este asigurată de un număr rezonabil de specialiști. Aceștia trebuie să-și ocupe locurile de muncă prin concursuri cinstite, nu pe baza carnetului de membru de partid. Înainte de a da afară oamenii din serviciu sau a ocupa noi locuri de muncă cerute de diversificarea managementului, trebuie să se stabilească criterii clare de selectare a acestora. Apoi să asigurăm echipe de specialiști morali și neînregimentați în partide politice care să întocmească testele și să realizeze selecția. Știu că nu este ușor să faci această triere, blocând varianta PCR (pile, cunoștințe, relații)! Datul afară din locul de muncă a cetățeanului, de pe azi pe mâine, pentru că așa vreau eu!, nu este o manieră democratică de soluționare a birocrației. Din contră, este o manifestare a spiritului dictatorial!

         Îndrăznesc să sugerez conducerii politice la vârf de la București următoarele surse de reducere a cheltuielilor interne pentru constituirea viitoarelor bugete naționale:

  1. Sistarea subvenționării partidelor politice din bugetul Țării după modelul interbelic. Atunci, fiecare partid politic își asigura cheltuielile din resurse proprii, de obicei acoperite de membrii și simpatizanții partidului respectiv;
  2. În învățământ, la toate nivelele, școlilor și universităților particulare (laice, ecleziastice, corporatiste) să li se sisteze subvenționarea din partea statului, la fel și salariile cadrelor didactice și personalului administrativ-ajutător. Acestea încasează taxe serioase/elev din care ar trebui și pot să-și plătească întreținerea și toate cheltuielile (vezi modelul vest-european). Profiturile realizate aici nu trebuie să intre în buzunarul patronilor acestor instituții școlare. Și așa sunt putrezi de bogați (am argumente pentru situația concretă din țara noastră);
  3. Revizuirea, prin scăderea modică și de bun simț, a salariilor și indemnizațiilor conducerilor societăților naționale de stat. Tot aici, ar trebui să se revizuiască contractele semnate cu sindicatele din diferite branșe, care pretind acordarea de sume rușinos de mari membrilor la pensionare;
  4. Pensiile magistraților să fie plătite de fostul ministru al Justiției, Valeriu Stoica (1996-2000), care a „gândit” și impus aceste sume. Din știința mea, pelticul ministru al C.D.R.-ului are suficientă avere strânsă prin „muncă cinstită”, din care poate acoperi pensiile confraților;
  5. Pedepsirea drastică a oricărui cetățean care fură statul. Celor dovediți că sunt în această situație să li se facă poprire pe averea lor, a familiei extinse și colaboratorilor de afaceri, sumele fiind recuperate rapid și îndoit, pentru a fi vărsate la bugetul statului. Pentru aceasta trebuie revizuită legislația din domeniu, inclusiv suspendarea prescrierii faptelor prin tot felul de metode avocațești;
  6. Suspendarea declarării insolvenței firmelor care duc la falimentul acestora și păgubirea statului sau altor firme cu care erau în relații de afaceri. Păgubiții trebuie să-și recupereze contravaloarea serviciilor oferite insolvenților într-un timp scurt, prevăzut prin lege.
  7. Detectarea fondurilor bănești depuse în bănci străine de către oameni de afaceri și politicienii dovediți că au fraudat statul, în vederea naționalizării acestora și dirijării lor spre bugetul statului. Pentru aceasta, statul român trebuie să-și revizuiască relațiile cu statele susceptibile să găzduiască în băncile comerciale proprii aceste fonduri ca ele să se întoarcă cât mai repede în Țară;
  8. Multinaționalele trebuie să fie îndeaproape supravegheate pentru a respecta obligațiile față de Statul român, stabilite prin contracte clare. Este vorba de reinvestirea unei părți de profit în România pentru dezvoltarea afacerii; deci crearea de noi locuri de muncă și creșterea salariilor angajaților. România să nu accepte transferarea profiturilor în țările de origine, lezând interesele noastre;
  9. Aducerea în Țară a oamenilor politici și de afaceri sau a membrilor familiilor acestora care au furat statul român și s-au sustras pedepsei, pentru a plăti fapta cu banii transferați în străinătate, apoi cu anii de pușcărie pe care-i merită.

Nefiind economist sau jurist, totuși implicat de peste cinzeci de ani în cercetarea istoriei economiei naționale pentru epocile modernă și contemporană, ca cetățean, am gândit ideile de mai sus. Le-am prezentat la nivelul de înțelegere a omului de rând, interesat de soarta sa, a urmașilor săi, chiar a Țării.

Poate coaliția de la putere a zilelor noastre să facă aceste reforme și să le aplice în practică? Dacă nu să vină alții, poate „naționaliștii”? Aceștia, totuși,  fără să-l invoce pe Dumnezeu ca panaceu al rezolvării tuturor necazurilor noastre! Deși credincios, ca tot românul, știu că până la Dumnezeu te mânâncă Sfinții!