Agenda culturală
Recital de vioară şi pian
Astăzi, 25 februarie, de la ora 19.30, în The Lounge, va avea loc un recital de vioară şi pian, susţinut de Remus Rîmbu şi Antoanela Isaiu. Din program vor face parte lucrările: Mendelssohn - concert pentru vioară în mi minor, partea I, Saint-Saens - Lebada, din suita Carnavalul animalelor, respectiv Dans macabru, Albioni - Adagio, Sarasate - Melodii lăutăreşti, Schubert - Ave Maria, Dimitrescu - Dans ţărănesc, Beethoven - Sonata lunii, partea întâi, şi Monti - Ceardaş. Preţul unui bilet este 25 lei, din care 10 lei pentru consumaţie (voucher). Informaţii suplimentare Lucia Bochiş -organizator spectacole: e-mail: bochis_lucia@yahoo.com, telefon: 0740.527.955.
Ansamblul Crişana, la Etno TV
Cinci perechi de dansatori şi soliştii vocali Ioana Urs şi Ovidiu Piscoi, alături de dirijorul Varga Nazarius vor reprezenta Ansamblul Crişana la postul Etno TV, în cadrul unei emisiuni-concurs, care se va filma luni, urmând să fie transmisă pe 4 martie, între orele 14.00-17.00. În calitate de invitată va fi prezentă şi cunoscuta cântăreaţă Viorica Flintaşu. De asemenea marţi, 28 februarie, artiștii noștri vor participa la emisiunea Veselie în bucătărie, care va fi diguzată în direct, între orele 8.00-12.00, iar seara, între orele 19.30-22.30, vor lua parte la emisiunea „O seară cu cântec", care va fi transmisă în direct.
Ziua Mărţişorului - Ziua Down
Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" vă invită să participaţi la deschiderea expoziţiei cu vânzare "Ziua Marţişorului - Ziua Down", eveniment aflat la cea de-a V-a ediţie. Vernisajul va avea loc luni, 27 februarie, de la ora 11.00, la sediul central al Bibliotecii. Expoziţia este organizată de Centrul de Informare Comunitară, în colaborare cu Asociaţia Down. În cadrul manifestării se vor acorda diplome tinerilor pentru măiestria dovedită în realizarea mărţişoarelor.
Târg de mărţişoare şi cadouri handmade
Uniunea Artiştilor Plastici din România - Filiala Oradea organizează, în perioada 27 februarie - 8 martie, o nouă ediţie a Târgului de mărţişoare şi cadouri handmade la Galeria de Arte Vizuale din Oradea, str. Republicii nr. 15. Târgul se va desfăşura între orele 11.00 şi 19.00, iar sâmbăta şi duminica va fi deschis între orele 12.00 - 20.00. În plus, pe toată perioada târgului, orădenii vor avea parte de surprize muzicale. Intrarea la Galerie va fi liberă.
Întâlnire între poeţi şi elevi
Marţi, 28 februarie, de la ora 13.00, la Colegiul Tehnic Traian Vuia din Oradea, va avea loc o întâlnire a elevilor liceului cu cunoscuţii poeţi orădeni Ioan Moldovan, directorul Revistei Familia, şi Lucian Scurtu, profesor la Gimnaziul Octavian Goga. Cu acest prilej, cei doi poeţi îşi vor prezenta cărţile apărute şi vor purta un dialog despre arta poeziei şi a frumosului cu elevii şi cadrele didactice ale Catedrei de Limba şi Literatura Română.
Vernisaj la Visual Kontakt
Asociaţia Visual Kontakt vă invită să participaţi la vernisajul expoziţiei „Mineriada - Zona zero", de Remus Ilisie. Evenimentul va avea loc miercuri, 29 februrie, de la ora 18.00, la sediul din Oradea al Asociaţiei, str. Albacului nr 54. Detalii despre artist şi expoziţie se găsesc pe http://www.visualkontakt.ro/index.php?idmenu=6. Mai multe informaţii legate de activitatea Asociaţiei se găsesc şi pe www.visualkontakt.ro.
Expoziţie de mărţişoare la Primăria Oradea
Uniunea Femeilor Bihor Oradea va organiza la 1 Martie, cu începere de la ora 14.00, vernisajul expoziţiei „Un mărţişor - simbol al dragostei în prag de primăvară". Vernisajul va avea loc în holul din faţa Sălii „Traian Moşoiu" din Primăria Oradea. Toate unităţile de învăţământ şcolar şi preşcolar interesate să participe la această expoziţie sunt rugate să depună până cel târziu 29 februarie, la biroul de informare de la intrarea în Primăria Oradea, între orele 10.00 - 16.00, un panou de polistiren pe care să ataşeze mărţişoarele şi felicitările create. În colţul din stânga sus al panoului, va fi scrisă denumirea unităţii de învăţământ, clasele participante şi numele cadrului/cadrelor didactice responsabile de proiect. Grupurile de copii, care vor participa la vernisaj, vor putea vizita şi Turnul Primăriei Oradea.
Două concerte cu muzică din filme
Joi, 1 martie, de la ora 19.00, în sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc un concert cu muzică din filme. La pupitrul dirijoral se va afla Shinya Ozaki (Japonia), iar din program vor face parte lucrări de mare popularitate din literatura muzicală a artei cinematografice: Fiddler on the Roof, Breakfast at Tiffany's, The Wizard of Oz, Grease, Cats, A Chorus Line, South Pacific, The Best of the Beatles, Gladiator, Pink Panther, Forrest Gump, Pirates of the Caribbean. Biletele se găsesc la sediul Filarmonicii, str. Moscovei nr. 5, tel.: 0259-430.853, www.oradeaphilharmony.com. La cererea publicului, concertul cu muzică din filme se va repeta vineri, 2 martie, de la orele 19.00, în sala de concerte "Enescu-Bartók" a Filarmonicii.
Spectacol folcloric de 8 Martie
Asociaţia folclorică „Nuntaşii Bihorului", sub egida Casei de Cultură a Sindicatelor Oradea, organizează în 7 martie, de la ora 18.00, un spectacol de muzică populară, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, 8 Martie, unde artiştii le invită să le fie alături pe toate doamnele şi domnişoarele, precum şi pe apropiaţii acestora, pentru a petrece împreună două ore de cântec, joc şi voie bună. Îşi vor da concursul soliştii: Maria Haiduc, Florica Ruja, Antonela Ferche Buţiu, Veronica Stoicu, Mihaela Popa, Sergilia Popa, Antonia Hoza, Cornel Borza, Feciorii Bihorului: Remus Bondar, Ciprian Mocan, Ionel Ban, Aurel Ionoi, Ciprian Gabor, Sandu Condoroş, Mihai Jula, Radu Barbura, Radu Nemeş şi Radu Târb. Conducerea muzicală va fi asigurată de prof. Marius Marcu. Intrarea la eveniment va fi liberă, toţi cei interesaţi fiind aşteptaţi cu drag.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.