Galeria desenelor paleolitice

Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor" face cunoscut publicului faptul că expoziţia „Galeria desenelor paleolitice din peştera Coliboaia, Bihor, România - 31640 BP" (proiect franco-român de cercetare şi valorificare) va fi itinerată la Muzeul Municipal din Beiuş, unde se va deschide azi, 13 martie, de la ora 13.00. Reamintim că expoziţia aduce în atenţia publicului istoria descoperirii şi imagini cu desenele paleolitice descoperite în peştera Coliboaia, cele mai vechi din Europa Centrală, şi că este rezultatul unei colaborări ştiinţifice între cele două instituţii muzeale, din România şi Franţa. Această colaborare s-a concretizat printr-un proiect de cercetare derulat de Muzeul Ţării Crişurilor în 2011 şi la care partenerii instituţiei muzeale orădene au fost: Ambasada Franţei în România, Franţa-România Speologia, Consiliul Judeţean Bihor, Federaţia Română de Speologie, Parcul Natural Apuseni şi Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor".

FDG sună adunarea!

Forumul Democrat German Oradea invită membrii şi simpatizanţii în data de 15 martie, de la ora 17.00, în sala mare al Universtăţii Partium (str. Primăriei nr.27) la adunarea generală. Având în vedere ordinea de zi a şedinţei, membrii şi simpatizanţii FDG sunt rugaţi să participe într-un număr cât mai mare pentru a putea aproba planul de activitate pe 2012. Informaţii luni, miercuri şi joi după masă, la numărul de telefon 0359-175.535.

Tudor Gheorghe, "Rapsod şi Lăutar"

În luna lui Mărţişor, maestrul Tudor Gheorghe ne va încânta cu sunetul cobzei sale, în acompaniamentul unui taraf autentic. Orădenii se vor bucura de recitalul susţinut de Tudor Gheorghe ca „rapsod şi lăutar", în 21 martie, de la ora 19.00, în sala Teatrului „Regina Maria" din Oradea, unde cunoscutul artist va susţine un spectacol-lecţie despre separarea clară a muzicii lăutăreşti de muzica populară. În funcţie de locul dorit, preţul unui bilet este de 50 lei, 60 lei, respectv 70 de lei.

Primăvara se sărbătoreşte la OSC!

Luna dedicată doamnelor şi domnişoarelor se va încheia la Oradea Shopping City cu Expozitia  Frumuseţii, care va avea loc în perioada 23-25 martie. În cadrul expoziţiei, 30 de expozanţi vor pune la dispoziţia vizitatoarelor zeci de produse de frumuseţe, dar şi sesiuni gratuite de manichiură, make-up şi hair styling. Pe deasupra, orădencele se vor putea bucura de prezenţa şi sfaturile de frumuseţe ale Anastasiei Soare, supranumită Regina Sprâncenelor din Beverly Hills.

Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele, la Oradea

Luni, 26 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea, va avea loc spectacolul de excepţie „Dineu cu proşti", de Francis Veber, cu Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele. „Dineu cu proşti e o piesă veşnic actuală. În primul rând, prin calitatea scriiturii şi, fără doar şi poate, datorită transparenţei acţiunii, uşor de adaptat în orice societate posibilă. Personajul principal este un mare naiv, el face parte din familia personajelor etalon ce au fost întruchipate de mari artişti ai tuturor timpurilor...", spune actorul Ion Caramitru. Preţul biletelor e între 80 şi 100 lei.