Gala Tinerelor Talente

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor şi Uniunea Culturală „Vatra românească" - filiala Bihor organizează astăzi, 7 octombrie, de la ora 17.00, la Casa de Cultură a municipiului Oradea (fosta Arlus), în cadrul manifestărilor culturale reunite sub genericul „Toamna Orădeană", Festivalul-concurs „Gala Tinerelor Talente", ediţia a XVII-a. Îşi vor da concursul 16 concurenţi, la secţiunile: muzică populară, muzică cultă şi muzică uşoară. Prezentatoare va fi Antonela Ferche Buţiu, iar acompaniamentul muzical la muzică populară va fi asigurat de Orchestra „Rapsodia Bihoreană", dirijor prof. Liviu Buţiu. Sonorizarea va fi asigurată de Sebastian Rus. „Scopul acestui festival este promovarea tinerelor talente în domeniul muzicii populare, culte şi uşoare, dar şi a unui repertoriu original şi autentic", ne-a declarat prof. Miron Blaga, consultant artistic la CJCPCT Bihor.

Expoziţie la Palatul Baroc

Împlinirea a 150 de ani de la unificarea Italiei prilejuieşte deschiderea unei expoziţii cu titlul „Curtea Regală din Venaria Reale. Istoria, arhitectura, restaurarea şi splendoarea Palatului Regal", care va avea loc sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 12.00, la Muzeul Ţării Crişurilor (Palatul Baroc, B-dul Dacia nr. 1-3). Expoziţia prezintă publicului, aşa cum arată titlul, imagini ilustrând istoria, arhitectura şi restaurarea Complexului din Venaria Reale (Piemonte - Italia), reşedinţă a Casei Regale de Savoia - una din cele mai vechi dinastii europene, construită de ducele Carlo Emanuele II de Savoia pentru „plăcere şi vânătoare" şi considerată a fi una din cele mai mari reşedinţe regale din lume. Acest proiect expoziţional va avea ca finalitate încheierea unui protocol de colaborare între Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor" şi Consorţiul „La Venaria Reale" pe probleme de restaurare-conservare, formare şi schimb de specialişti. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Italian din Oradea, în parteneriat cu Consorţiul „La Venaria Reale", Confindustria România, instituţia muzeală orădeană şi Episcopia Romano-Catolică Oradea, şi beneficiază de patronajul Ambasadei Italiei în România, Consiliului Judeţean Bihor şi al Primăriei municipiului Oradea.