Agenda culturală
Târg de obiecte antice
Colecţionarul orădean Liviu Purje organizează, în perioada 27-28 august, în Parcul "Nicolae Bălcescu" din Oradea, între orele 7.00-22.00, o nouă ediţie a târgului de obiecte antice. La eveniment vor fi prezenţi în jur de 25-30 de colecţionari din Oradea, dar şi din judeţele limitrofe şi Ungaria. Cu acest prilej, vor putea fi admirate sau achiziţionate tablouri, statuete, cărţi vechi, lampadare, ceasuri, orologii, argintării, timbre, monede, porţelanuri vechi, articole din bronz şi alamă etc. În paralel, vor fi deschise pentru vizitatori puncte de comercializare pentru mititei, sucuri şi bere, în vreme ce pentru cei mici va fi amplasat un tobogan.
"Gunoierul" revine în Escape
Spectacolul de comedie „Gunoierul", de Mimi Brănescu, se va juca duminică, 28 august, de la ora 20.00, în Club Escape, din Oradea, avându-i ca protagonişti pe îndrăgiţii actori Richard Balint, Sebastian Lupu şi Mirela Niţă-Lupu. Preţul unui bilet va fi de 10 lei şi va include un cocktail.
Expoziţia "Vacanţa 2011"
Luni, 29 august 2011, de la ora 18.00, la Galeria Euro Foto Art din Oradea, va avea loc vernisajul expoziţiei "Vacanţa 2011", realizată cu ocazia terminării cursului de fotografie la care au participat 14 tineri, pe perioada vacanţei de vară. Cei 14 absolvenţi vor prezenta, în cadrul unei expoziţii de examen, cele mai reuşite 101 fotografii alb-negru şi color. Noua expoziţie va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 9 septembrie 2011, în zilele de lucru, între orele 8.00 şi 17.00, intrarea fiind liberă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.