Agenda culturală
Slujbe de pomenire pentru Emanuil Gojdu
Anul acesta, miercuri, 3 februarie, s-au împlinit 140 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui mecena român Emanuil Gojdu (1802-1870). Cu acest prilej, întrucât astăzi, 6 februarie, în Biserica Ortodoxă Română este Sâmbăta morţilor, Moşii de iarnă, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul ortodox al Oradiei, la Catedrala Episcopală "Învierea Domnului" din Oradea şi în toate bisericile parohiale şi mânăstireşti din cuprinsul Eparhiei Oradiei, se va oficia, după Sfânta Liturghie, slujba Parastasului pentru pomenirea fruntaşului românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria, urmată de o cuvântare adecvată acestui moment comemorativ.
Poftiţi la dans!
Cristian Jurcuţ, preşedintele Clubului "Feeling Dance", vă invită să urmăriţi la televiziunea locală TVS, emisiunile de dans, în fiecare sâmbătă, de la ora 19.30, şi în reluare, în zilele de duminică, de la ora 17.30, luni, de la 13.30, miercuri, de la 20.30, iar joi, de la 13.30. Pe de altă parte, astăzi, 6 februarie, sunteţi aşteptaţi la petrecerea, cu intrare liberă, de închidere de curs, unde veţi putea dansa alături de toţi cursanţii (şi nu numai) care au urmat cursurile de dans organizate de clubul orădean în lunile decembrie şi ianuarie. În plus, luni, 8 februarie, "Feeling Dance" organizează noi cursuri de dans pentru toate vârstele.
Un noul volum semnat de Florian Lazăr
Colegiul Tehnic "Traian Vuia", în colaborare cu Editura Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, şi Liga Scriitorilor din România, Cluj-Napoca, vă invită joi, 11 februarie, de la ora 14.00, în sala bibliotecii C.T. "Traian Vuia", str. Constantin Brâncoveanu nr. 12/A, la lansarea celui de-al şaptelea volum de poezii al poetului Florian Lazăr din Oradea, intitulat "Rugăciunea mâinilor".
"Anotimpurile" lui Tudor Gheorghe
La Filarmonica de Stat Oradea, vineri, 12 februarie, de la ora 19.00, va avea loc concertul extraordinar al îndrăgitului cantautor Tudor Gheorghe, intitulat "Anotimpurile mele iarna-primăvara 2010", în sala Enescu-Bartok, str. Moscovei nr. 5. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de orchestra şi corul Filarmonicii "Banatul", dirijor Marius Hristescu. Biletele se găsesc la Casa de Cultură a Sindicatelor, zilnic, între orele 9.00-19.00, şi la agenţia de bilete a Filarmonicii, între orele 8.00-13.00, preţul unui bilet fiind de 70 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.