În acest an, judeţul nostru va fi reprezentat la tradiţionala sărbătoare Târgul de fete de pe Muntele Găina de Ansamblul folcloric „Zestrea Buduresei" din Budureasa, care va fi însoţit de Radu Pavel, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, şi de Florea Crişu, maestru coregraf în cadrul instituţiei.

Evenimentul se va desfăşura în zilele de 23 şi 24 iulie, iar cei 40 de artişti din Budureasa, care vor evolua cu acest prilej, vor prezenta un amplu program folcloric de cântece, obiceiuri şi jocuri populare din Bihor. „Zestrea Buduresei" este un ansamblu folcloric cu tradiţie, care participă pentru prima oară la Târgul de fete de pe Muntele Găina. A mai participat însă şi la alte evenimente, atât în judeţul Bihor, cât şi în afara lui, la Cluj, Arad etc. Ansamblul are 50 de membri, cu vârste cuprinse între 6 şi 70 de ani, iar în forma actuală s-a înfiinţat din ianuarie a.c. Artiştii noştri vor porni spre Muntele Găina astăzi, 23 iulie, urmând să evolueze mâine, în jurul prânzului, alături de formaţii din judeţele limitrofe, dar şi de invitaţi din toată ţara.