În zilele de 18 și 19 octombrie, în orașul Negrești-Vaslui, în organizarea Asociației cultural-educative "Obârșii Negreștene" s-a desfășurat ediția a VI-a a Festivalului internațional de interpretare a cântecului și jocului popular, sub genericul "Cântec, joc și voie bună, la Negrești în bătătură".

Festival internaţional de folclor pentru copii

Festivalul adresat elevilor cu vârste între 7 și 18 ani și-a propus ca scop: valorificarea scenică a cântecului, dansului și a portului popular tradițional din diferite zone ale țării și a comunităților românești din afara granițelor, în vederea cunoașterii revitalizării și perpetuării lor, cultivarea sensibilității și aptitudinilor artistice ale copiilor și tinerilor. Au onorat festivalul, Ansamblurile folclorice: "Rapsodia Prahovei (Palatul copiilor din Ploiești), "Poienița" (Vorona jud. Botoșani), "Pădurețul" (Osești jud. Vaslui), "Vatra satului" (Feștelița, Raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova), "Ciobănașul"( Pogonești jud. Vaslui), "Moșuț" (Vadu Crișului jud. Bihor), "Flori de Maramureș" (Sighetul Marmației, jud. Maramureș). Festivalul a debutat sâmbătă, 18 octombrie, printr-o paradă a costumelor autentice etalate de formațiile participante, urmând un traseu ce a cuprins principalele artere ale orașului. Chiotele și veselia copiilor, paleta cromatică deosebită a costumelor populare, au fost ingredientele unei eficiente popularizări a evenimentului. Sala Casei orășenești de cultură s-a dovedit neîncăpătoare pentru sutele de spectatori dornici să vizioneze evoluția ansamblurilor înscrise în concurs. Cadrul și atmosfera de concurs au fost asigurate de gazde, prin evoluția Ansamblului "Obârșii Negreștene". Juriul de specialiști alcătuit din: Laurențiu Ursache - realizator emisiuni folclorice la Radio Iași, președintele juriului; George Ilașcu - maestru coregraf, Maria Cornea - consilier la CJCPCT Vaslui, Lili Ciortan - solist al orchestrei profesioniste "Rapsodia Vasluiului", Elvira Grigoraș -coordonator festival, Pavăl Constantin Dănuț - director Casa de Cultură Negrești. Gala laureaților a avut loc duminică, 19 octombrie, pe o scenă amenajată în fața Casei de cultură, oferind sutelor de spectatori din Negrești oportunitatea să fie părtași la un spectacol folcloric de excepție. A urmat acordarea premiilor, după cum urmează: Formații de dansuri tradiționale: Premiul special: "Rapsodia Prahovei Ploiești", Premiul III: "Ciobănașul" din Pogonești, Vaslui, Premiul II: „Pădurețul" din Oșești Vaslui, Premiul II: "Poienița" din Vorona-Botoșani și "Miorița" - Miclești - jud. Vaslui. Ansambluri folclorice: Premiul I: "Flori de Maramureș" - Sighetul Marmației" și "Vatra satului" -Feștelița, Republica Moldova. Trofeul festivalului a fost atribuit Ansamblului "Moșuț" din Vadu Crișului, jud. Bihor, coregraf: prof. Florea Crișu, director artistic, prof. Liana Boț. După înmânarea trofeului a avut loc un eveniment inedit și emoționant. Întâlnirea după 40 de ani a doi mari maeștri coregrafi, Florea Crișu din Bihor și George Ilașcu din Vaslui, specialiști care au contribuit la pregătirea a zeci de formații de dansuri și coregrafi, la promovarea și conservarea dansului popular autentic, ca element definitoriu al culturii populare românești. Maestrul Ilașcu a înmânat colegului și prietenului său din Bihor un volum cuprinzând dansuri populare și tradiții din Moldova și o frumoasă cupă. Apoi, pentru demonstrație, prezentatorul galei i-a rugat pe cei doi să exemplifice câteva elemente din dansurile specifice zonelor pe care le reprezintă. Cei doi "tineri" coregrafi au încântat spectatorii cu "o țopăită" din Moldova și o "bătută" din Bihor. Organizatorii au mai oferit doi premii speciale Ansamblurilor "Ghiocelul" din Corlățeni, R. Moldova, și "Mugurelul", din Vaslui.

Ansamblul "Moşuţ" a ieşit în lume

Înființată în anul 2009, din inițiativa sufletistului Dorel Cosma, primarul comunei, iubitor al folclorului, cu sprijinul Consiliului local și a lui Hașaș Ioan, viceprimar, a părinților constituiți în Asociația "Moșuț", formația de dansuri populare tradiționale, pregătită de maestrul coregraf Florea Crișu, sub coordonarea artistică a d-nei prof. Liana Boț, s-a impus repede pe scenele din localitățile bihorene. Printr-o pregătire asiduă, prin diversitatea și acuratețea interpretării și a repertoriului, formația de dansuri crește, se maturizează și se transformă în ansamblu de cântece și dansuri, în care menționăm și contribuția deosebită a tinerei și talentatei soliste de muzică populară Nicoleta Ștef, al cărei repertoriu armonizează tabloul muzical coregrafic tradițional de pe Valea Crișului Repede. La eforturile celor 25 tineri membri ai Ansamblului, se adaugă contribuția financiară a părinților, care, cu fonduri proprii, au confecționat costumele pentru dansatori. Prin calitatea prestațiilor în cadrul unor serbări și festivaluri folclorice, ansamblul s-a impus, a devenit respectat și invitat la multe spectacole de gală, urcând în ierarhia formațiilor de gen din Bihor. Și iată că a venit timpul să culeagă roadele muncii și seriozității. Participarea la festivalul-concurs, din Negrești, Vaslui, în compania unor formații și ansambluri valoroase din țară și Republica Moldova, i-a adus consacrarea și primul mare trofeu. Prestația ansamblului, atât în concurs, dar mai ales în spectacolul de gală, a fost răsplătită cu ropote de aplauze, dar mai ales aprecierea specialiștilor care certifică nivelul valoric al formației. Diversitatea repertoriului a fost un alt element care dă bogăție și varietate exprimării coregrafice. Astfel, pe lângă suita de dansuri tradiționale de pe Valea Crișului Repede (luncan, sălăjan, și mânânțăl), călușul oltenesc, dansul de Oaș, cele ungurești din Transilvania, au oferit culoare și spectaculozitate evoluției. Virtuozitatea interpretativă se regăsește și în feciorescul de pe Crișul Negru și mai ales în duetul coregrafic al interpreților Liuț Levente și Hașaș Robi. Câștigarea marelui trofeu al festivalului a adus bucurie pentru membrii ansamblului, pentru comunitatea din Vadu Crișului și din Bihor, dar și obligația și ambiția de a progresa și confirma valoarea și cu alte prilejuri.