Artişti în industrie. Artele textile 1945-2000
Sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, ieri, la sediul Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea, a avut loc prezentarea proiectului „Artişti în industrie. Artele textile 1945-2000", proiect realizat de către Asociaţia Culturală 2580 din Cluj Napoca, şi finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional. La eveniment au fost prezente cadre didactice de la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea, în frunte cu decanul instituţiei, Ioan Pantea, precum şi studenţi din cadrul Secţiei Textile a facultăţii.
„Nu e adevărat că în industria românească nu s-a făcut nimic, doar că totul a avut un parcurs special...", a arătat lect. univ. dr. Corina Andor, ieri, în cadrul prezentării făcute la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea. Ea a menţionat că deşi înainte de ‘89 foarte mulţi artişti au lucrat în industrie, foarte puţini îşi mai trec în CV perioada respectivă, nefiind pentru ei un motiv de laudă. Proiectul „Artişti în industrie. Artele textile 1945-2000" vine să umple un gol: lipsa acută a studiilor istoriografice care să reunească datele şi documentele legate de producţia textilă industrială în perioada 1948-2000, precum şi lipsa unor instituţii în România care să prezinte artele decorative şi aplicate dincolo de un interes pur etnografic. Analiza statutului designului în România impune creerea unei baze de date care să colecteze o parte din proiectele realizate în cadrul întreprinderilor din România. Aceasta este şi punctul de plecare al unui program de dezbatere critică legat de statutul designului contemporan, precum şi de modalităţile de susţinere şi încurajare al acestuia în România. În pofida proiectului de angrenare a artiştilor în industrie, economia socialistă a continuat să pună accentul pe expasiunea producţiei în detrimentul creativităţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.