Artistul Meşter Cantemir, la cea de-a treia expoziţie personală
În spaţiul expoziţional de la Moara Răsăritului, a avut loc ieri vernisajul expoziţiei de picto-obiecte bizare intitulată "Hybrid", care reuneşte lucrări create de plasticianul orădean Meşter Cantemir, lector universitar doctor la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea. Evenimentul a fost inclus pe agenda celei de-a XV-a ediţii a Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor, care se desfăşoară, în aceste zile, în oraşul nostru.
„Hybridul este o combinaţie de două sau mai multe lucruri diferite, o combinaţie de două sau mai multe lucruri diferite. În cazul de faţă, proiectul îşi propune un joc primordialis, pe care imaginarul vizual, pornind de la imaginea cosmosului şi a lumii în formulele sale infinit de variate, le ia materia în procesul dezvoltării ei", explică autorul lucrărilor. Expoziţia lui Cantemir porneşte de la ideea de hibrid, fiind, în primul rând, o cercetare pe forme, pe cerc în principal. De altfel, în cadrul vernisajului de ieri, artistul şi-a încântat audienţa şi cu un moment poetic, apelând la versurile lui Nichita Stănescu din poezia „Lecţia despre cerc". La eveniment a fost prezent Aurel Chiriac, directorul Complexului „Muzeul Ţării Crişurilor", cadre didactice de la Facultatea de Arte, colegi şi prieteni ai artistului. Cantemir Meşter este membru al Uniunii Artiştilor Plastici (U.A.P.) din România - Filiala Oradea, sub egida căreia se manifestă din 1997. În palmaresul său adună mai multe expoziţii naţionale şi internaţionale, tabere de creaţie şi expoziţii organizate cu studenţii. „Hybrid" este cea de-a treia expoziţie personală semnată de artist la Oradea, după cea din 2009, intitulată „Închipuire", de la Galeria de Arte Vizuale din Oradea, respectiv expoziţia din 2006, intitulată „Zoo6".
Expoziţia rămâne deschisă timp de trei zile, la Moara răsăritului (str. Miron Costin nr. 21, Oradea), iar intenţiile de vizitare pot fi anunţate la tel. 0742-423.615. Intrarea este liberă.
Super expozitia ... artistul m-a impresionat prin imaginatia si spiritul artisic. Acum am vazut si articolul din ziar ... super!
Super expozitia ... artistul m-a impresionat prin imaginatia si spiritul artisic. Acum am vazut si articolul din ziar ... super!