Astăzi debutează "Vara muzicală orădeană"
Clubul Kiwanis Art Oradea, cu sprijinul Primăriei Oradea şi în parteneriat cu Liceul de Artă Oradea, organizează astăzi, 1 iunie, de la ora 10.30, în Orăşelul Copiilor, spectacolul "Bucuriile copilăriei, în cântec". Cu acest prilej, îşi vor da concursul elevi ai Liceului de Artă Oradea, membri în: Corul "Angelicus" (cls. II - III), dirijor prof. Narcisa Midoschi, Corul claselor V-VI, dirijor prof. Ioana Fesus, Orchestra de cameră, dirijor prof. Nagy Viola, respectiv în Grupul folcloric (cls. V, VII, IX, X), organizat de prof. Aurica Bonţu şi Adriana Pop.
Clubul Kiwanis Art Oradea îi invită pe toţi locuitorii Oradiei, indiferent de vârstă, să participle la seria de concerte reunite sub titlul generic "Vara muzicală orădeană". Evenimentele muzicale se vor desfăşura sub patronajul Primăriei Oradea, în parcurile şi pieţele oraşului. Parteneri în proiect sunt: Liceul de Artă Oradea, Facultatea de Muzică a Universităţii Oradea şi Casa de Cultură a municipiului Oradea. După spectacolul "Bucuriile copilăriei în cântec", de la ora 10.30, din Orăşelul copiilor, vor urma şi alte evenimente muzicale care îşi propun să promoveze tinerii artişti locali, să le ofere cadrul pentru a se manifesta şi a se face cunoscuţi concetăţenilor noştri, după cum urmează: în 17 iunie, de la ora 19.00, în Parcul 1 Decembrie, spectacolul folcloric "Du-te, dor, şi vină iară"; în 2 iulie, de la ora 19.00, în Parcul 1 Decembrie, arii din opere şi concertul formaţiei Stadler; în 17 iulie, de la ora 18.00, în Parcul Traian, concertul Cvartetului Varadinum şi al unor tineri şi talentaţi interpreţi vocali; în 12 august, de la ora 19.00, în Parcul 1 Decembrie, concertul tinerilor interpreţi orădeni ca origine, dar care studiază în alte centre universitare; în 28 august, de la ora 19.00, în Parcul Palatului Baroc, concert cu piese de cameră în interpretarea studenţilor Facultăţii de Muzică Oradea.
Organizatorul principal al acestor evenimente muzicale, Clubul Kiwanis Art Oradea, se bazează pe prezenţa unui număr cât mai mare de spectatori pentru ca tinerii artişti să aibă satisfacţia că nu-şi risipesc talentul.
Ma bucur sa vad ca reinvie in Oradea traditia muzicii bune in spatii deschise! Unde sunt vremurile cand fanfara militara canta zilnic in parcuri muzica de caltate. Bravo ,organizatorilor! Bravo,Primariei!