În cadrul celei de a II-a ediţii a Concursului Naţional "Vocea Populară", organizat, recent, de Televiziunea Română, cinci eleve ale Şcolii de Arte "Francisc Hubic" din Oradea: Andrada Tulvan, Sergilia Popa, Larissa Tripon, Andreea Puşcaş şi Simona Violeta Gherman, au reuşit să impresioneze juriul de specialitate prin calităţile lor interpretative, costumul popular autentic şi veleităţile oratorice. Astfel, juriul a decis ca patru dintre ele să se califice pentru cea de-a doua etapă a concursului, unde se vor întrece cu alţi tineri interpreţi din alte zone.

"Acest concurs este unul de amploare, putându-se ajunge până în faza finală, la Bucureşti", ne-a declarat prof. Antonela Ferche Buţiu, adăugând că, pe lângă premiile obţinute, tinerii concurenţi sunt promovaţi pe postul naţional de televiziune, deoarece toate etapele sunt televizate şi sunt difuzate pe canalul TVR 3. De altfel, Şcoala de Arte "Francisc Hubic" din Oradea şi, implicit, clasa de canto - muzică populară se mândresc cu performanţa acestor tinere talentate, care s-au pregătit intens, deoarece au avut de trecut mai multe probe, printre care: interpretarea fără acompaniament a unui cântec doinit, o probă de prezentare a unui obicei local sau de recitare a unei poezii sau snoave populare, precum şi proba de interpretare a două cântece de joc: unul din repertoriul personal şi unul din repertoriul unui solist consacrat. Cu atât mai mult este de apreciat reuşita lor cu cât la această ediţie patru din cele cinci eleve, şi anume: Simona Gherman şi Sergilia Popa s-au clasat pe locul I, pe locul II s-a clasat Andreea Puşcaş, iar pe locul III - Larissa Tripon, obţinând toate punctajul necesar pentru a se califica la următoarea etapă. Menţionăm că această etapă s-a filmat şi se va difuza pe canalul TVR 3, joi, 28 aprilie, de la ora 20.00.