Chiri, Flavius şi Ovi declară oficial război crizei
Trei frumoşi „nebuni" ai oraşului nostru, îndrăgiţii caricaturişti Viorel Chiricuţă, Flavius Miheş şi Ovidiu Pascu ne invită la o porţie sănătoasă de umor, prin intermediul noii lor expoziţii de grup, intitulată „Anti...criză", care a fost inaugurată ieri, la sediul Galeriei Euro Foto Art din Oradea, de către artistul fotograf Ştefan Toth A.FIAP, gazda evenimentului. Pe parcursul vernisajului, membrii „Cvartetului Varadinum" au reuşit să creeze bună dispoziţie în rândul celor prezenţi, interpretând câteva piese muzicale în ton cu lucrările de pe simeze.
"Artiştii fotografi au fost întotdeauna prieteni adevăraţi cu caricaturiştii şi asta pentru că şi unii şi alţii sunt la fel de nebuni şi încearcă să descopere partea frumoasă a vieţii în ciuda dificultăţilor cotidiene" a spus, în cuvântul de deschidere, artistul fotograf Ştefan Toth. El a salutat prezenţa la vernisaj a tinerilor cursanţi care participă la seria de vacanţă a cursului de artă fotografică organizat de Asociaţia Euro Foto Art. Mai reticenţi la vorbă, caricaturiştii au preferat să lase lucrările să vorbească de la sine, manifestându-şi doar dezamăgirea că nu mai există acele cotidiene de altă dată care să le permită să-şi prezinte creaţiile. „Să faci o caricatură zilnic nu e uşor, e ca şi cum ai scrie un editorial zilnic...", a menţionat Mircea Chirilă, directorul săptămânalului local „Bihoreanul", mărturisind că, de la începutul activităţii lor umoristice, nu a scăpat nicio expoziţie a celor trei caricaturişti. În cadrul expoziţiei, Viorel Chiricuţă prezintă 33 de lucrări, Ovi Pascu, 31 de caricaturi, iar Flavius Miheş, 37 de creaţii, inspirate din realităţile cotidiene. „Sunt lucrări recente, inspirate din viaţa de zi cu zi, din greutăţile care ne fac viaţa acră. Am încercat astfel să mai uităm de necazuri, de criză", ne-a mărturisit Chiri adăugând că în toamnă, intenţionează să scoată un nou volum din serialul său grafico-literar, intitulat „Umorul, pâinea săracului", de data aceasta alături de colegii săi Ovi Pascu şi Flavius Miheş, o carte de „CGB" -uri (Caricaturi, Glume şi Bancuri), după cum singur a menţionat.
Expoziţia caricaturiştilor rămâne la dispoziţia publicului până în data de 11 august a.c., putând fi vizitată la sediul Galeriei Euro Foto Art din Oradea, Piaţa 1 Decembrie nr. 12 (în vecinătatea Facultăţii de Medicină şi Farmacie şi a Hotelului Grand Palace), în zilele de lucru între orele 8.00-17.00. Intrarea publicului este liberă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.