Comuna Tinca a marcat 676 de ani de la prima atestare documentară - Ziua Tincanilor
Comuna Tinca a îmbrăcat, la sfârşitul săptămânii trecute, haine de sărbătoare, cu ocazia împlinirii a 676 de ani de la prima atestare documentară, Ziua Tincanilor fiind marcată printr-o serie de evenimente. Din program nu au lipsit programele artistice, invitata specială de anul acesta fiind Delia Matache, care a susţinut un recital, festivităţile încheindu-se cu un foc de artificii.
Cea de-a XIV-a ediţie a Zilei comunei Tinca a avut loc duminică, marcându-se, astfel, prima atestare documentară a localităţii, în anul 1338, dată de la care se împlinesc 676 de ani. Pe lângă localnici, printre invitaţi s-au numărat senatori din Bihor, consilieri judeţeni, primari din alte localităţi, inclusiv din Ungaria etc. Deschiderea festivităţilor de către primarul Teodor Coste, la Monumentul eroilor din centrul comunei, a avut loc la ora 12.00, în timp ce cuvântul de rugăciune în deschiderea Zilei tincanilor a fost rostit de preotul Ninel Iancu. Tot la Monumentul eroilor au urmat luările de cuvânt şi o festivitate de premiere oficiată de edilul din Tinca, după care a avut loc un scurt program artistic. După încheierea festivităţilor de la Monumentul eroilor invitaţii s-au deplasat spre Vadul Băilor Tinca pentru continuarea manifestărilor. Programul organizat ieri a continuat cu întrecerile sportive dotate cu "Cupa Tincii" la fotbal. Ca de fiecare dată, cele mai aşteptate momente au fost spectacolele, organizatorii pregătind şi anul acesta un program pentru toate gusturile. Programul cultural artistic a fost prezentat de Antonela Ferche Buţiu, iar pe scenă au urcat: Ansamblul Folcloric Ardeleanca din Tulca, Ansamblul Folcloric Mărţişorul din Avram Iancu, grupul vocal al Şcolii de Artă Francisc Hubic, laureaţi ai Festivalului Folcloric Moştenitorii: Ioana Urs, Andrada Tulvan, Andreea Puşcaş, acompaniaţi de orchestra Rapsodia bihoreană condusă de profesorul Liviu Buţiu, dar şi interpreţii: Florica Ruja, Ciprian Zopota, Antonela Ferche Buţiu, Claudiu Borza, Florica Zaha, Traian Jurchelea, Florin Ionaş-Generalu, Claudia Ionaş, Diana Selagea, Nicu Novac. Nu au fost uitaţi nici iubitorii altor genuri de muzică, oaspetele special de anul acesta fiind Delia Matache. Solista a fost invitată să susţină un recital şi a reuşit să întreţină buna atmosferă oferindu-le un adevărat spectacol celor prezenţi. Evenimentele de anul acesta dedicate Zilei comunei Tinca s-au încheiat cu o discotecă în aer liber şi cu focuri de artificii.
Realizări şi proiecte de viitor
La 676 de ani de la prima atestare documentară a comunei, primarul Teodor Coste le-a prezentat tincanilor atât realizările administraţiei publice locale din ultimul an, dar şi proiectele de viitor. Astfel, cea mai mare investiţie derulată în Tinca după revoluţie este extinderea reţelei de canalizare în localitatea centru de comună. După ani de aşteptări, aici au început lucrările în vederea realizării celor 16,7 km de reţea cuprinsă în proiect, stadiul de realizare fiind deja de 90%. Partea a doua a proiectului constă în realizarea unei staţii de epurare, aceasta fiind realizată în proporţie de 50%, cu termen de finalizare în martie 2015. "Acest mare proiect este realizat cu finanţare de la Uniunea Europeană prin programul Aparegio, contribuţia comunei noastre fiind de 1,8% din valoarea de 6,5 milioane de euro. În urma licitaţiilor lucrărilor la acest proiect s-au făcut economii de 1,8 milioane de euro. Această sumă a fost suplimentată cu 0,9 milioane de euro în scopul finanţării de noi investiţii în reţelele de canalizare, amintind aici strada Avram Iancu şi parţial Victoriei, Prahovei, Ştefan cel Mare, Târgului, Morii, străzi care nu au intrat în primul proiect din diferite motive", a precizat primarul Teodor Coste. Potrivit edilului, tot prin acest proiect se vor înlocui branşamentele de apă existente în Tinca şi contorizarea tuturor utilizatorilor cu contoare de telemetrie, urmând să se execute branşamente noi în localitatea Gurbediu şi Râpa. O altă investiţie importantă în localitatea Tinca este construcţia GPP, cu termen de finalizare în 2015, reabilitarea clădirii fostului internat de la Liceul "Nicolae Jiga", continuarea lucrărilor la Capela comunală din cimitirul ortodox etc.
Investiţii în toate localităţile
În căminul cultural din Tinca, complet renovat, funcţionează sediul GAL Euro-Crişana, care a luat naştere prin asocierea a opt comune din zona de sud şi sud-vest a judeţului Bihor, prin care tinerii întreprinzători pot accesa fonduri europene prin diferite măsuri. Comuna a accesat deja fonduri de 200.000 de euro pentru modernizarea străzii Mihai Viteazul. Pe de altă parte, şi protopopiatul din Tinca a fost susţinut cu fonduri în vederea renovării faţadei, cu sume de bani fiind sprijinite şi o parte din bisericile comunei. În baza relaţiilor bune pe care administraţia din Tinca le are cu localitatea Szadany din Ungaria, există deja pregătit un proiect transfrontalier pentru construcţia de drumuri în cele două localităţi. Tot în privinţa relaţiilor internaţionale, comuna Tinca are astfel de legături şi cu Primăria Lyon din Franţa, fiind obţinute în acest fel fonduri pentru diferite proiecte. Pe lângă obiectivele deja realizate, edilii şi-au propus şi altele. Spre exemplu, în Tinca, va fi modernizată piaţa agroalimentară, se doreşte construirea unui stadion communal, dar şi a unui bloc ANL. Potrivit primarului, administraţia locală a încercat să investească nu doar în centrul de comună, ci şi în celelalte localităţi. În Gurbediu spre exemplu şcoala a fost reabilitată şi se doreşte construirea unei noi grădiniţe, clădirea fostului CAP s-a transformat într-o sală multifuncţională, iar drumul comunal Gurbediu-Husasău a fost reabilitat. De asemenea, în Girişu Negru s-a finalizat alimentarea cu apă, urmând să fie finalizate lucrările de reabilitare a şcolii şi a căminului cultural. Şi în localitatea Belfir s-a finalizat alimentarea cu apă şi reabilitarea unui pod de fier, urmând ca şi aici să continuie lucrările la o grădiniţă. În celălalt sat al comunei Tinca, Râpa, şcoala generală a fost împrejmuită cu un gard nou, iar clădirea de lângă Biserica Ortodoxă va fi transformată într-o sală multifuncţională. Alte două proiecte importante pentru comună sunt drumul judeţean Leş-Tinca-Beliu şi modernizarea liniei electrice dintre Salonta şi Beiuş cu amplasarea în Tinca a unei staţii de transformare, investiţie în urma căreia se va îmbunătăţi alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din toată zona.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.