Între clasic și romantic, echilibru și patos, programul oferit publicului orădean de Filarmonica de Stat, în seara zilei de 7 martie 2019, sub bagheta maestrului Romeo Rîmbu, a conținut două lucrări de referință și una mai puțin cunoscută melomanilor și specialiștilor.

 

În deschidere, uvertura la opera „Cosi fan tutte”, de W. A. Mozart, ne-a introdus în atmosfera sclipitoare, plină de vervă, a dialogurilor tematice, întruchipate de lemne și coarde, în care personaje parcă desprinse din intriga subiectului au evoluat în fața spectatorilor.

Revelația serii a fost duoul pianistic Corina Răducanu – Eugen Dumitrescu. Concertul pentru pian la 4 mâini de Leopold Koželuch reprezintă un opus singular în peisajul genului concertistic clasic. Interpretarea a convins prin retorica dialogurilor pianistice, reliefând seninătatea celor două teme galante din expoziție. Am remarcat sincronizarea bună, preluările firești dintre cei doi soliști, muzicalitatea deosebită, tușeul cu un sunet plăcut, omogen în atacuri, eleganța discursului, dozajul sonor în armonie cu normele stilului clasic. Partea a II-a, prin tușeul delicat, sensibil, frumos arcuit în conducerea frazelor, a creat acea magie care a conectat publicul la cantabilitatea și lirismul muzicii. În partea a III-a, am apreciat grija pentru detaliul filigranelor melodice, lejeritatea, agilitatea și modalitatea fină, perlată de realizare a pasajelor de virtuozitate. Toate acestea reprezintă calitățile unui duo bine sudat. Tehnica celor doi soliști le-a permis să ridice idiomurile destul de comune ale compoziției la cote artistice înalte. 

Orchestra redusă la standardele unei formații tipice pentru clasicism, având în componență coardele, două oboaie și doi corni, a fost un bun partener, atât în momentele de tutti, cât și în cele de acompaniament discret și expresiv.

Publicul a apreciat prestanța soliștilor, cerând nu mai puțin de două bisuri. Interpreții au prezentat  două lucrări contemporane semnate de compozitorul turc Fazil Say, „Dimineți în Istanbul”, respectiv de compozitorul român Sabin Păuța, „Joc de 2 din Banat”. În piesa lui Fazil Say, publicul a savurat exotismul unor melodii  cu intonații orientale. Introducerea și coda, cu efecte speciale de pian preparat imitând instrumentul tradițional turc „puja”, limbajul polimodal, rafinamentele timbrale, toate au fost puse în valoare prin agogica și dinamica extrem de bine coordonate. Piesa lui Sabin Păuța a înviorat sala printr-un potpuriu de dansuri populare bănățene, prelucrate măiestrit pentru duo la patru mâini.    

În partea a doua a concertului, maestrul Romeo Rîmbu ne-a propus o versiune interpretativă echilibrată a Simfoniei a III-a de J. Brahms. Gestica dirijorală clară și sugestivă a condus spre o închegare a discursului în partea I a lucrării. Evocarea atmosferei pastorale a fost valorificată prin sonorități nuanțate timbral, în cea de a doua parte.  Dirijorul a optat, în partea a III-a, pentru o viziune mai cerebrală. La conferința de presă din ziua anterioară, referindu-se la această parte, domnul Romeo Rîmbu sublinia necesitatea unui discernământ în interpretare, deoarece frumusețea acestei muzici  poate predispune către exagerare, printr-o „atitudine mediteraneană focoasă” și „tendința de a pune prea mult <rimel>”. Frazele largi, generoase și bine conduse au pus în valoare caracterul  nostalgic a celebrei melodii brahmsiene. Într-un crescendo al prestației orchestrale, partea a IV-a a părut tot mai sudată și mai convingătoare.  

Relatarea impresiilor după concert nu se compară cu experiența trăită a muzicii. În final, ne rămân în memorie câteva dintre afirmațiile dirijorului cu ocazia cursului pe care l-a susținut în aceste zile în cadrul proiectului „Jurnalism muzical pentru comunitate”: „În ziua de azi găsești o sută și o mie de variante ale unei lucrări muzicale. Atunci, de ce să mai vii la concert? Pentru energia pe care o preiei. Chiar și în cadrul repetițiilor se creează niște tensiuni, niște stări care nu pot fi trăite ascultând o înregistrare. Dacă vin 500 de oameni la concert și ai reușit să le schimbi starea de spirit, este ceva grozav, s-au încărcat pozitiv.”

Pentru că muzica ar trebui să fie, la urma urmei, o hrană pentru suflet.

Mirela Mercean-ȚÂRC, Mădălina HOTORAN și echipa „Jurnalism muzical pentru comunitate”

Foto: Music Press Oradea