În această seară, de la ora 19.00, în sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, melomanii orădeni vor avea parte de un concert simfonic de excepţie: Uvertura Marele Paşte Rusesc (N. Rimski-Korsakov), Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în do minor (S. Rahmaninov) şi Simfonia a III-a "Eroica" (L. v. Beethoven). Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea va fi dirijată de Romeo Rîmbu, solist invitat fiind pianistul Daniel Goiţi.

Prima parte a concertului din această seară vor fi prezentate două compoziţii de mare popularitate din repertoriul rusesc: Uvertura Marele Paște Rusesc de Nikolai Rimski-Korsakov (1844-1908) şi Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în do minor de Serghei Rahmaninov (1873-1943). Rahmaninov a dedicat acest concert doctorului Dahl, care l-a tratat - ajutându-l să-şi recupereze curajul de a crea - în urma impactului psihic pe care l-a suferit din cauza eşecului care avusese loc la premiera primei sale simfonii. Cea de-a doua parte a concertului cuprinde o compoziţie prețioasă, Simfonia a III-a Eroica de Ludwig van Beethoven (1770-1827), care, iniţial, a fost dedicată lui Napoleon, dar după amara decepţie avută la vestea proclamării primului consul ca împărat, Beethoven a rupt dedicaţia, lăsând în urmă doar câteva cuvinte sugestive: "în amintirea unui mare om". "Un program mai frumos ca acesta va fi greu de egalat, cu atât mai mult cu cât beneficiem de un solist de marcă - pianistul Daniel Goiţi", a declarat, ieri, dirijorul Romeo Rîmbu, adăugând că în Simfonia a III-a "Eroica" a lui Beethoven "fiecare notă este muzică pură". "Din prima clipă a primei repetiţii, totul a decurs cu aceeaşi încărcătură emoţională ca la concert. Sunt convins că muzica nu ne va lăsa să ne risipim. Eu zic că va fi un concert excepţional", a mai afirmat Romeo Rîmbu. La rândul său, pianistul Daniel Goiţi a declarat că, în opinia sa, Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră a lui Rahmaninov este "unul dintre cele mai frumoase concerte", "cel mai romantic, mai poetic". "De asemenea, este un concert greu, pentru că trebuie să faci faţă unei orchestre masive. Acest concert a fost o încercare a lui Rahmaninov de a demonstra că e un compozitor bun, este o demonstraţie a valorii sale şi a fost dedicat medicului care i-a redat încrederea artistică", a precizat Daniel Goiţi. Următorul concert al Filarmonicii orădene va avea loc marţi, 30 aprilie.