Conferinţă internaţională la Oradea - ,,Patrimoniu urban, diversitate culturală şi dezvoltare durabilă"
Primăria municipiului Oradea, Ordinul Arhitecţilor şi Asociaţia de Cooperare Europeană Synton, în parteneriat cu ICOMOS (International Council on Monuments and Sites) România organizează, în aceste zile, la Oradea, până sâmbătă, 11 iunie, în sala "Traian Moşoiu" a Primăriei Oradea, Conferinţa Internaţională "Patrimoniu urban, diversitate culturală şi dezvoltare durabilă", eveniment la care vor participa arhitecţi din Croaţia, Slovacia, Polonia, Italia şi Olanda.
Conferinţa face parte din programul de acţiuni în vederea promovării patrimoniului istoric al municipiului nostru atât într-o reţea a oraşelor ce au contribuit la dialogul culturilor, cât şi pentru asigurarea premiselor susţinerii modalităţilor de conservare şi valorificare a acestuia în contextul unei dezvoltări durabile, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Deschiderea oficială a conferinţei a avut loc ieri, în Sala Traian Moşoiu a Primăriei Oradea, iar astăzi, 10 iunie, lucrările conferinţei se vor desfăşura după următorul program: între orele 9.00-11.20, cu tema "Identificarea şi recunoaşterea patrimoniului în contexte urbane multiculturale", la care vor face referire invitaţii: Aurel Chiriac, Ramona Novicov, Cristian Puşcaş, Katalin Kiss, Liora Bar-Am Shahal. Între orele 11.20-15.30, Adriana Lipoveanu, Sofia Avgerinou Kolonias, Daniele Pini, Filippo Boschi, Ron van Oers, Paul Morel şi alţii vor susţine comunicări despre protecţia şi gestiunea patrimoniului urban. Seria de comunicări va continua, între orele 15.40- 18.00, cu tema „Diversitate culturală şi arhitectură modernă în Europa Centrală: studii de caz", prilej cu care vor susţine alocuţiuni invitaţii: Francesco Krecic, Micaela Vettori, Daina Glavocic, Andrea Urlaub, Radu Drăgan, Jacek Michalak, Katalin Kiss şi Sergiu Nistor - Sinteza şi concluziile primei zile a conferinţei.
Ziua de sâmbătă, 11 iunie, va fi dedicată dezbaterii specializate între experţii români, internaţionali şi reprezentanţii administraţiei publice locale cu tema: „Valorile patrimoniului orădean: strategii de cunoaştere, conservare şi punere în valoare".
Sper ca rezultatele si impresiile generate de aceasta dezbatere sa se materializeze in ceva constructiv pentru estetica si patrimoniul Oradei si judetului Bihor!