Curs de fotografie digitală pentru bihoreni
Artistul fotograf Ştefan Toth A.FIAP, preşedinte al Clubului Fotografic Nufărul Oradea, a precizat că decizia a fost luată în urma succesului de care s-au bucurat cursurile de fotografie şi tehnici digitale desfăşurată până acum. Orele teoretice vor fi susţinute la sediul Fotoclubului, în Sala Studio, din Palatul "Vulturul Negru" (Piaţa Unirii 2-4, etajul I), în zilele de luni, marţi şi miercuri, între orele 18.00 şi 21.00, cursul fiind condus de către cunoscutul artist fotograf Claudiu Szabó E.FIAP, vicepreşedintele CFNO. Cursul va debuta în data de 20 februarie 2012, la ora 17.00, la sediul din Palatul "Vulturul Negru". Cursanţilor le vor fi predate noţiuni de bază legate de utilizarea funcţiilor aparatelor digitale şi variante de prelucrare a imaginilor. Se vor discuta şi exemplifica de asemenea, noţiuni de compoziţie şi estetică vizuală. Cursul va fi finalizat în cadrul unei festivităţi în cursul lunii aprilie 2012, prin vernisarea expoziţiei de examen, unde vor fi prezentatele cele mai reuşite creaţii artistice realizate în cadrul cursului şi vor fi înmânate diplome de absolvire. "Participanţii la curs vor avea posibilitatea de a deveni membri creatori ai Clubului Fotografic Nufărul din Oradea, unde să-şi continue preocupările în domeniul artei fotografice ori să devină membri debutanţi ai Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR)", a menţionat Ştefan Toth. Înscrieri şi informaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 0727/336946 sau e-mail: clauszabo@yahoo.com. Cu această ocazie organizatorii fac precizarea că data începerii cursului intensiv de iniţiere în tehnică şi artă fotografică condus de artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP va începe din data de 19 martie 2012, ora 16.00, în Galeria "Euro Foto Art" din Piaţa 1 Decembrie nr. 12.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.