Având în vedere notorietatea de care s-au bucurat cursurile de artă fotografică organizate de Asociația Euro Foto Art (AIEFA) și Clubul Fotografic Nufărul Oradea, AIEFA a luat decizia de a lansa Euro Photo Art Academy, un brand sub cupola căruia se vor desfășura noi module intensive, pe lângă cursurile de bază cu care orădenii erau familiarizați.

În comunicatul transmis de AIEFA se prezintă un scurt istoric al acestor cursuri, lansate în urmă cu 44 de ani. „Artistul fotograf Ștefan Tóth, în calitate de președinte al Clubului Fotografic „Nufărul” Oradea a inaugurat, în primăvara anului 1976, primul curs de inițiere în tehnică și artă fotografică din orașul nostru. De-a lungul anilor au fost organizate cu mare succes aceste cursuri și în diferite alte orașe ale României: Aleșd, Marghita, Sighetu Marmației și Zalău, precum și peste granițele țării: Japonia (Tokyo), Ucraina (Slatina - Solotvino) și Ungaria (Debrecen, Nyíregyháza si Szolnok)”, se arată în comunicat. Cursurile conduse cu măiestrie și pricepere, după o experiență de o jumătate de veac, de reputatul artist fotograf Ștefan Tóth, au fost absolvite de mii de aspiranți dornici să se inițieze sau să se specializeze în tainele fotografiei artistice, tineri sau vârstnici deopotrivă.

Din anul 2007, după răspândirea aparatelor de fotografiat digitale au fost inițiate cursuri de fotografie digitală, conduse cu mare profesionalism de către artistul fotograf Claudiu Szabó, vicepreședintele Clubului Fotografic  Nufărul Oradea. După fondarea AIEFA (2008), unicul Membru Regional al Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP) recunoscut de UNESCO, cursurile au fost organizate de cele două entități amintite, în parteneriat.

„Este de precizat faptul că fiecare curs s-a finalizat cu vernisarea unor expoziții de examen, alcătuite din lucrările absolvenților. Cu această ocazie cursanții au primit într-un cadru festiv Certificatele de absolvire, după susținerea unui examen test-grilă și a unei probe practice. La multe din aceste vernisaje a participat criticul de artă dr. Ramona Novicov, care a subliniat de fiecare dată valoarea artistică certă a expoziţiilor care au avut întotdeauna o componentă experimentală valoroasă”, a transmis Ștefan Töth. Mulți dintre absolvenți au cotinuat studiile de profil sau au devenit fotoreporteri în mass-media. O parte dintre absolvenții acestor cursuri au devenit chiar lectori care conduc diferite cursuri de artă fotografică acreditate de Autoritatea Națională pentru Calificări, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii. Dintre foștii absolvenți amintim nume ca: Ovi D. Pop, directorul Departamentului patronaje al AIEFA și președintele Fotoclubului „Varadinum” din Oradea, sau Adela Rusu, membră a clubului Varadinum.

Având în vedere notorietatea pe care au câștigat-o cursurile de-a lungul celor 44 de ani, în viitor acestea vor fi organizate în cadrul „Euro Photo Art Academy”.

Odată cu preluarea noii denumiri, pe lângă cele două module cunoscute, vor fi organizate și alte cursuri intensive cum ar fi cele derulate online (în limbile română și maghiară), pentru grupuri de maximum 10 participanți din Oradea, Marghita, Sighetu Marmației și Slatina (UA). O altă noutate o constituie cursurile on-line individuale și cursurile speciale care se vor derula la sfârșit de săptămână (în zilele de vineri, sâmbătă și duminică).

În viitorul apropiat, AIEFA va acorda patronajul său pentru cursurile organizate de Bengal Photography Institute din Kolkata (India), un institut partener unde de 8 ani sunt formați studenți cu cele mai mari rate de promovare în domeniul fotografiei din India.