În perioada 29 noiembrie-3 decembrie, în judeţul Bihor, s-a desfăşurat proiectul „Dialog intercultural slovaco-tătar Să ne cunoaştem mai bine, slovacii şi tătarii din România", organizat de Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR), Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România.

Printre obiectivele acestui proiect s-au numărat: cunoaşterea culturii slovace şi tătare tradiţionale de către tineri, promovarea diversităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase, cultivarea bunei cunoaşteri şi înţelegeri între minorităţile naţionale, vizitarea comunităţii slovace din Bihor de către tinerii tătari din judeţul Constanţa, precum şi prezentarea de spectacole comune în localităţile bihorene locuite de minoritatea slovacă. Astfel, în data de 29 noiembrie, un grup de 18 copii de naţionalitate tătară din Constanţa a sosit şi a fost cazat în Pădurea Neagră, unde a fost aşteptat de către membrii comunităţii slovace. A doua zi, oaspeţii au vizitat comuna Şinteu, singura comună majoritar slovacă din Bihor, unde au avut întâlniri cu primarul comunei şi cu preotul paroh, Albert Augustin, care i-a introdus în viaţa de zi cu zi a slovacilor, au vizitat primăria, biserica din localitate şi şcoala cu clasele I-VIII din localitate, cu predare în limba slovacă. Ziua de 1 decembrie a fost sărbătorită de către cele două comunităţi slovace şi tătare printr-un program artistic de dansuri şi cântece slovace şi tătare, în cadrul unui spectacol organizat la Centrul Cultural Slovac din localitatea Borumlaca, din comuna Suplacu de Barcău. A doua zi, Liceul slovac „J. Kozacek" din Budoi a fost vizitat de către etnicii tătari, unde aceştia au schimbat impresii şi păreri cu copiii slovaci. Ziua de 3 decembrie a reprezentat plecarea spre casă a copiilor de naţionalitate tătară. „Am convingerea că în urma acestui schimb, am atins unele dintre propunerile proiectului, cum ar fi educarea în spiritul multiculturalismului, conştientizarea rolului tinerilor în cultivarea identităţii unei etnii, precum şi valorificarea diversităţii culturale", a declarat Adrian-Miroslav Merka, deputat în Parlamentul României şi Preşedinte al UDSCR.