O legătură sufletească extraordinară s-a creat marți seara, în sala Teatrului Regina Maria din Oradea, în timpul spectacolului "Dialoguri interioare", care i-a adus față în față pe maestrul Mircea Diaconu, actrița locală Ioana Dragoș Gajdo și spectatorii orădeni, "legați" prin fire nevăzute de regizorul Radu Vaida, moderatorul evenimentului.

Deși, aflat la început de drum, ineditul proiect cultural a reușit un lucru extraordinar: să aducă în prim plan spectatorul orădean, capabil să suporte un dialog pertinent pe orice temă. Discuţia dintre cei de pe scenă şi public a fost intermediată de Alina Leonte, actriţă a Teatrului Regina Maria. Proiectul "Dialoguri interioare" nu poate avea o viață îndelungată fără implicarea sinceră a publicului. Lui i se datorează toată această învălmășeală de întâmplări culturale care abia se nasc la Oradea, un oraș care freamătă de impulsuri și energii creatoare. De altfel, acesta este și motivul principal pentru care, de o lună şi jumătate, regizorul Radu Vaida a părăsit Bucureștiul pentru a-și pune în aplicare proiectul în urbea de pe Crișul Repede. Conștient că ediţiile viitoare ale spectacolului depind de feedback-ul pe care îl va avea de la public, Radu Vaida, înainte de a urca pe scenă şi a dialoga cu cei doi actori, i-a privit în ochi pe spectatori şi le-a mărturisit intențiile sale. Le-a vorbit, în mare, despre proiectul de la care a pornit acest spectacol, documentarul "Diamante de gând", pe care l-a realizat ani la rând la Televiziunea Română. Cele mai interesante momente au fost date de ineditul situației în care s-au aflat cei doi invitați, maestrul Mircea Diaconu și actrița Ioana Dragoș Gajdo, care au aflat abia atunci care sunt temele supuse discuţiei. Prima temă, cea a porumbelului, anunțată de Radu Vaida, a creat bună dispoziție în rândul spectatorilor, dar și a actorilor invitaţi, care nu știau dacă să ia sau nu în serios propunerea venită din partea moderatorului. Regizorul și-a urmărit însă planul cu insistență, obținând ceea ce a dorit: un dialog actor-spectator, o destăinuire, o teamă sau o bucurie legată de ceea ce ar putea simboliza pentru fiecare din ei metafora porumbelului. Intervențiile spectatorilor, motivate cu argumente clare și frumos nuanțate, legate de temele pe care moderatorul le-a scos din "sertar", l-au surprins plăcut pe maestrul Mircea Diaconu, făcându-l să zâmbească, să se mire sau să aplaude după caz. Alte teme lansate de Radu Vaida au fost cea a valorilor necontextuale sau tema mentalității. De asemenea, s-a pus în discuție și relația spectator-actor, insistându-se asupra energiilor creatoare care se nasc de o parte și de alta în timpul vizionării unui spectacol de teatru.

Dialogul a fost frumos completat de momentele muzicale oferite de Cvartetul Varadinum, iar plastica spectacolului a fost susținută de expoziția artistei Diana Gabriela Gavrilaș, care a realizat câteva picturi interesante pe parbrizele unor mașini.